Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Pelerinaj în Calabria şi Bari
Centrul de pelerinaje al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" organizează, în perioada 31 august - 1 septembrie, un pelerinaj în Calabria şi Bari cu ocazia începutului noului an bisericesc, informează site-ul www.episcopia-italiei.it.
În ziua de 1 septembrie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi. Va fi sărbătorit în mod special şi Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, sfânt originar din Dacia, care şi-a petrecut viaţa de călugăr la mănăstirea de la Vivarium - astăzi Squillace, din Calabria, fiind apoi secretar al mai multor episcopi ai Romei. Pelerinajul va cuprinde şi un moment de cinstire şi de închinare la moaştele Sfântului Ierarh Nicolae de la Bari şi ale Sfântului Ioan Secerătorul.



.jpg)
