După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Pelerinaj în Parohia Cotârgaşi - Broşteni
Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost sărbătorită în mod deosebit de credincioşii din Parohia Cotârgaşi - Broşteni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, au fost aduse în pelerinaj fragmente din moaştele sfinţilor Nectarie şi Ciprian de la paraclisul Spitalului Judeţean din Suceava. După cum ne-a relatat pr. paroh Nicolae Dolgu, după primirea celor două racle, au fost oficiate acatistele sfinţilor Parascheva, Nectarie şi Ciprian, apoi, pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi. Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul psaltic „Macarios“ din Suceava. Programul liturgic a continuat cu o procesiune în jurul bisericii şi cu un parastas. „Am dorit ca prin intermediul acestui pelerinaj să oferim un dar de suflet credincioşilor din parohia noastră. Am simţit o mare binecuvântare din partea celor doi sfinţi ce au poposit în biserica ocrotită de Sfântul Gheorghe şi de Sfânta Parascheva din Cotârgaşi. Mulţumim părinţilor care au întregit soborul, precum şi părintelui Constantin Diaconaşu, care a adus raclele în care se află moaştele sfinţilor Nectarie şi Ciprian“, a spus pr. paroh Nicolae Dolgu. (C. Ciofu)



.jpg)
