În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pelerinaj la moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul
Ieri, 22 iunie, în Duminica Sfinţilor Români, la ctitoria domnitorului Matei Basarab, de pe malul lacului Căldăruşani, a fost serbat cel de-al doilea ocrotitor, Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti. La sărbătoarea obştii Mănăstirii Căldăruşani, din judeţul Ilfov, unde se află racla cu moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, au participat numeroşi credincioşi din Bucureşti şi împrejurimi. Aceştia au sosit încă de sâmbătă, 21 iunie, pentru a participa la slujba de priveghere şi pentru a se închina sfintelor sale moaşte ce se păstrează în biserica mănăstirii.
Sărbătoarea hramului a culminat ieri cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori al Mănăstirii Căldăruşani şi preoţi de la parohiile învecinate. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a evidenţiat personalitatea şi activitatea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, un călugăr smerit, cărturar, trăitor şi iubitor al isihiei, care de-a lungul întregii sale vieţi a pus rânduială în Biserică, prin traducerea a numeroase opere ale Sfinţilor Părinţi, în special din cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale Sfântului Grigorie Teologul, şi prin ridicarea culturală şi duhovnicească nu numai a preoţilor, ci şi a credincioşilor.
PS Episcop-vicar Ieronim Sinaitul a mai arătat că Sfinţii Români, a căror pomenire a fost rânduită de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre în prima duminică după prăznuirea Duminicii Tuturor Sfinţilor, sunt pentru noi rugători înaintea Preasfintei Treimi şi modele de urmat. „Trebuie să continuăm şi noi, asemenea sfinţilor, lucrarea Duhului Sfânt în Biserică, prin străduinţa de a trăi întru dreapta credinţă şi de a întrupa în viaţa noastră virtuţile, care sunt asemenea unor trepte duhovniceşti ce se înalţă sprijinându-se una pe cealaltă. Virtuţile, spune Sfântul Ioan Sinaitul, izvorăsc una din cealaltă, de aceea este important să pornim la acest drum al urcuşului duhovnicesc prin înglobarea în noi a harului lui Dumnezeu şi a luminii celei duhovniceşti, precum ne este exemplu acestui minunat ierarh, cărturar, păstor de suflete şi rugător lui Dumnezeu între smerenie care a fost şi este Sfântul Grigorie Dascălul. Acest odor nepreţuit de aici de la Sfânta Mănăstire Căldăruşani nu este numai un protector şi rugător pentru părinţi, ci şi al tuturor credincioşilor care răspund chemării Mântuitorului Iisus Hristos“, a arătat PS Ieronim Sinaitul.
La final, arhim. Lavrentie Gâţă, stareţul Mănăstirii Căldăruşani, a mulţumit pentru prezenţă Preasfinţiei Sale, dar şi numeroşilor credincioşi şi pelerini din întreaga ţară, care au venit ieri până la căderea nopţii pentru a se închina la raclele cu moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul şi ale numeroşilor sfinţi mucenici din primele secole, ce se află în biserica ctitoriei domnitorului Matei Basarab de pe malul lacului Căldăruşani. (Ioan Buşagă)