În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Pelerini bucureșteni pe meleaguri vlășcene
Un grup de 50 de enoriași ai Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”-Balta Albă din Protoieria Sector 3 Capitală a participat joi, 2 septembrie 2021, la un pelerinaj organizat prin Agenția de pelerinaje BASILICA Travel la așezăminte monahale din Episcopia Giurgiului.
Pașii pelerinilor bucureșteni s-au îndreptat mai întâi spre reședința fostului județ Vlașca, unde au vizitat Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu, datând din anul 1852, și Mănăstirea „Sfântul Nicolae”, care a fost până în anul 1830 geamie. Călătoria duhovnicească a continuat la Mănăstirea Delta Neajlovului, unde se află o biserică din lemn, construită în stil maramureșean, și o nouă biserică din zid, și la Mănăstirea Comana, ctitorie a voievodului Vlad Țepeș, unde este amenajat un muzeu al așezământului monahal, precum și Mausoleul Eroilor căzuți pe câmpurile de luptă din zona Comana-Neajlov, în noiembrie-decembrie 1916. La Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae”, pelerinii au participat la Sfânta Liturghie.



.jpg)
