În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Pelerini pe bicicletă în vacanţa de vară
În cadrul programelor eparhiale adresate elevilor pe perioada vacanței de vară, un număr de 30 de copii din parohiile Liești și Bucești, judeţul Galaţi, au participat miercuri, 31 august, la activitatea intitulată „Pelerini pe bicicletă”. Grupul de copii, însoțit de preoții parohi, de doamnele preotese și de cântăreții bisericești, s-a întrunit în biserica parohială Liești, unde au rostit împreună rugăciunea „Tatăl nostru” și rugăciunea pentru călătorie. De aici, copiii au pornit pe biciclete pe un drum comunal spre Mănăstirea Tudor Vladimirescu, aflată la o distanță de 17 km. Pe traseu, pentru puțină odihnă și o mică gustare, au făcut un popas într-o pădure de salcâm, după care grupul și-a continuat drumul până la mănăstire. Aici, copiii au fost primiţi cu multă căldură de către viețuitoarele mănăstirii, fiind întâmpinați cu dragoste chiar de maica stareță Nazaria. După masă, copiii au vizitat muzeul și împrejurimile mănăstirii, iar la final, au plecat bucuroși spre casă și cu satisfacția că activitatea a fost dusă la bun sfârșit.



.jpg)
