În această seară, 15 octombrie, începând cu ora 20:00, racla Sfântului Paisie de la Sihăstria a fost dusă înapoi la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
Piatra de temelie pentru noul sediu al Protopopiatului Moineşti
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi astăzi Sfânta Liturghie în Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Moineşti. "După oficierea Sfintei Liturghii, va avea loc o şedinţă în cadrul căreia vor fi discutate aspectele privind activitatea Protopopiatului Moineşti. La final, Preasfinţia Sa va pune piatra de temelie pentru noul sediu al Protopopiatului Moineşti", a declarat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C.C.)



.jpg)
