Pomenirea şi preţuirea celor ce s-au jertfit pentru libertate

Ieri, 22 decembrie 2010, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat în Catedrala patriarhală o slujbă de pomenire a eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 cu ocazia căreia a adresat următorul cuvânt:

Revoluţia română din decembrie 1989, care a fost, în acelaşi timp, jertfă şi bucurie, cruce şi înviere, a adus poporului nostru oprimat şi umilit darul sfânt al libertăţii.

Libertatea umană este un dat fundamental al definiţiei omului ca fiinţă raţională creată după chipul lui Dumnezeu, Creatorul şi Susţinătorul Universului. Aşadar, persoana umană raţională, liberă şi iubitoare este imaginea creată a Persoanei divine necreate (Cf. Facere 1, 26).

Omul, în ceea ce are el mai esenţial şi mai particular, nu se defineşte în raport cu vreun element al lumii materiale în care a fost creat, ci în raport cu Dumnezeu Creatorul, Cel veşnic viu. De aceea, omul doreşte viaţa veşnică, adică să cunoască infinitatea, eternitatea şi plinătatea vieţii şi a iubirii. Această aspiraţie a omului după viaţă şi iubire eternă ne arată darul libertăţii ca fiind premisă a unei comuniuni personale eterne de viaţă şi iubire cu Dumnezeu şi cu semenii, fără constrângere şi fără pierdere a identităţii sale.

Adevărata libertate este dar al Duhului Sfânt (Cf. II Corinteni 3, 17), care trebuie cultivat pentru ca viaţa să fie comuniune şi bucurie sfântă, întrucât Duhul Sfânt este Duhul Adevărului (Cf. Ioan 15, 26), Duhul păcii şi al comuniunii de iubire (Cf. II Corinteni 13, 13; Efeseni 4, 3-6). În acest sens, Duhul Sfânt, ca Duh al libertăţii, se manifestă în viaţa oamenilor şi ca dreptate, pace şi bucurie (Cf. Romani 14, 17), adică libertate sfântă de a săvârşi binele şi de a căuta sfinţenia.

În decembrie 1989, mulţi români, mai ales tineri, au simţit prezenţa lui Dumnezeu în momentul eliberării poporului de comunismul ateu şi opresiv. De aceea, în mod spontan, au strigat în multe locuri din ţară: "Dumnezeu este cu noi!" sau "Murim şi apoi vom fi liberi!". Prin urmare, actul de comemorare a eroilor din decembrie 1989, majoritatea tineri, care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea poporului român, este un act de recunoştinţă şi preţuire a jertfelniciei lor. Pomenirea lor în stare de rugăciune sau comuniune spirituală este expresia cea mai reală şi profundă a cultivării legăturii noastre de iubire fraternă cu ei, iubire mai tare decât moartea trupului şi opacitatea mormântului. Iar dacă nu-i pomenim, îi îngropăm în uitarea noastră. Pomenirea lor în rugăciune, adică în prezenţa şi lumina iubirii milostive a lui Dumnezeu, este şi un act de speranţă pentru odihna lor în iubirea lui Hristos, Cel ce a fost pe nedrept ucis de oameni, dar înviat de Dumnezeu şi rânduit a fi Judecătorul viilor şi al morţilor. În acest sens, pomenirea eroilor în nădejdea Învierii este şi nădejdea recunoaşterii demnităţii lor, şi nădejdea împlinirii dreptăţii pentru ei.

În timpul persecuţiei comunisto-ateiste, la fel ca în alte ţări din Europa răsăriteană, şi în ţara noastră au murit o mulţime de clerici şi laici în închisori sau au suferit pentru credinţa lor în Dumnezeu şi pentru că doreau să fie liberi. Aceşti martiri şi mărturisitori ai credinţei în Dumnezeu şi ai luptei pentru libertate şi demnitate naţională sunt pomeniţi azi, în mod deosebit, în rugăciunile Bisericii noastre, dar şi la fiecare Sfântă Liturghie. Jertfa lor pentru libertate şi demnitate naţională trebuie să fie izvor de inspiraţie şi înnoire pentru viaţa noastră ca români credincioşi. Ei ne cheamă astăzi să nu despărţim darul libertăţii de darul iubirii de Dumnezeu şi de oameni. Să nu despărţim libertatea de responsabilitate şi demnitate.

Cultivarea şi folosirea darului sfânt al libertăţii necesită o maturizare spirituală permanentă a conştiinţelor şi a inimilor, având în vedere că pentru noi, creştinii, îndată după dobândirea libertăţii urmează întrebarea: ce am făcut sau ce facem cu libertatea noastră?

Valoarea reală a libertăţii noastre se măsoară potrivit cu mulţimea faptelor noastre bune săvârşite în mod liber şi responsabil, pentru a creşte spiritual în bunătate şi generozitate.

Dacă libertatea politică sau socială nu este unită cu responsabilitatea morală pentru apărarea vieţii umane individuale şi colective, libertatea devine autodegradare. De aceea, Sfântul Apostol Petru, cunoscând bine pericolul permanent al pervertirii sau al degradării libertăţii omului, îi avertizează pe creştini: "Nu folosiţi libertatea ca pe un acoperământ al răutăţii!" (I Petru 2, 16).

Libertatea ca "acoperământ al răutăţii" se vede astăzi mai ales în răul pe care şi-l face omul însuşi prin degradarea sănătăţii sale, prin slăbirea comuniunii din familie, prin diminuarea solidarităţii sociale şi a unităţii naţionale. O eliberare a unei ţări de o dictatură politică nu devine automat pentru cetăţenii ei şi o eliberare de tirania patimilor egoiste ale lăcomiei după profit material, care îmbogăţeşte pe unii şi sărăceşte pe alţii, şi ale goanei după putere de stăpânire, care înalţă pe unii şi umileşte pe alţii. De aceea, sfinţii Bisericii ne învaţă că libertatea deplină nu se rezumă la libertatea politică sau socială, ci ea trebuie să fie şi eliberare spirituală de patimile egoiste (lăcomie, orgoliu, invidie, lenevire ş.a.). Prin urmare, lupta pentru dobândirea şi cultivarea libertăţii sociale (libertate de conştiinţă şi religioasă, de exprimare, de asociere şi circulaţie ş.a.) trebuie completată cu libertatea spirituală de-a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, libertatea de a fi harnic şi darnic, libertatea de a fi drept şi cinstit, libertatea de a fi omenos şi generos, sincer şi milostiv; pe scurt: libertatea omului de a cunoaşte pe Dumnezeu şi de a se asemăna cu Dumnezeu Cel sfânt şi bun.

Din păcate, multe din aceste componente ale libertăţii interioare sau spirituale nu mai sunt astăzi un ideal al societăţii secularizate, care din cauza deficitului ei de transcendenţă se adânceşte în deficitul ei de umanitate cu riscul de a atinge demonicul. Iată de ce avem mare nevoie de credinţă puternică, multă speranţă şi iubire curată, care se nasc din rugăciune şi se arată în fapte bune. Numai astfel vom cinsti cum se cuvine memoria celor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, prosperitatea şi demnitatea poporului român.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române