Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pomenirea victimelor mineriadei din 1990
În Piața Universității au fost comemorate, sâmbătă, 13 iunie, victimele mineriadei din 13-15 iunie 1990, în urma căreia 6 persoane şi-au pierdut viaţa şi 746 au fost rănite. Cu bine cuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi la invitaţia Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, un sobor de preoţi slujitori în cimitirele de stat din Capitală, delegaţi de Arhiepiscopia Bucureştilor, au săvârşit, în fața monumentului-troiţă, sfinţit în anul 2010, slujba Parastasului pentru cei care şi-au pierdut viaţa în tragicele evenimente desfăşurate în urmă cu 30 de ani.
„Evenimentele din 13-15 iunie 1990 reprezintă motiv de întristare pentru toată ţara. Oamenii aceştia au murit nevinovaţi, iar durerea celor care au rămas în urma lor, frați, surori, soții, copii, părinți, e prea mare. Nu sunt cuvinte care pot să aline durerea urmașilor acestor victime ale evenimentelor din iunie 1990. Biserica noastră a fost, este și va fi întotdeauna alături de poporul aflat în durere, care își manifestă atașamentul față de valorile pentru care acești oameni, majoritatea tineri, şi-au dat viaţa”, ne-a declarat părintele Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoților slujitori în cimitirele de stat din București.
„În fiecare an, cu ajutorul Patriarhiei Române, facem slujbă de pomenire pentru cei care au căzut victime evenimentelor din 1990-1991 şi ne aducem aminte de ce s-a întâmplat în acele zile, când mulţi oameni au fost bătuţi. Şi eu am fost bătut şi am paralizat, dar am avut șansa să ajung în Germania să mă tratez, alţii însă au rămas cu sechele. Noi mergem înainte, sângele celor pe care îi cinstim ne cere să îi pomenim, dar şi să luptăm pentru a li se face dreptate”, a spus Viorel Ene, fondatorul şi preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România.
La eveniment au participat victime ale mineriadelor, dar şi rude sau cunoscuţi ale acestora, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor, care au depus coroane cu flori la monumentul ridicat în Piaţa Universităţii în memoria celor pomeniţi.