În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pompierii verifică bisericile înainte de hramul din 15 august
Inspectorii de specialitate ai Serviciului de prevenire a incendiilor, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi (ISU), execută controale la lăcaşurile de cult, care vor găzdui manifestările religioase prilejuite de sărbătorirea, pe data de 15 august, a hramului „Adormirea Maicii Domnului“. Controalele, efectuate în intervalul 6-14 august, vizează mănăstirile Bârnova, Hadâmbu, Vlădiceni, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Paşcani şi biserica cu acelaşi hram, din suburbia Gâşteşti, biserica Vulpe şi Mănăstirea Galata, din Iaşi. Controalele se vor extinde şi în comunele Ţigănaşi, Ipatele, Schitu Duca, Madârjac, Miroslava, Voineşti şi Ţibana, unde vor avea loc bâlciuri şi târguri tradiţionale. Potrivit inspectorilor ISU, pentru a se putea desfăşura în condiţii de siguranţă, aceste manifestări cu mare afluenţă de public vor trebui să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, la toate categoriile de construcţii şi amenajări destinate desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros, precum şi la cele aferente târgurilor sau bâlciurilor tradiţionale. În acest sens, inspectorii ISU au atras atenţia şi asupra metodologiei de întocmire a scenariilor de securitate la incendiu pentru categoriile de construcţii şi amenajări enumerate, care prevăd în mod explicit obligaţia primarilor de a lua măsuri de întocmire a „Scenariului de securitate la incendiu“.