Astăzi, 15 iunie 2026, s‑au împlinit 137 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului național Mihai Eminescu. În această zi de aducere aminte, la mormântul său din Cimitirul „Șerban Vodă”‑Bellu din București a fost săvârșită slujba Parastasului de către un sobor de preoți. O slujbă de pomenire a fost săvârşită astăzi şi la finalul Sfintei Liturghii de la Catedrala Patriarhală istorică din Capitală.
Popas de rugăciune la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae”-Tăriceni
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vizitat sâmbătă, 6 august, Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae”-Tăriceni din Protopopiatul Lehliu, județul Călărași. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de slujitori. Elevi și studenți teologi au dat răspunsurile liturgice, dirijați fiind de părintele profesor Alexandru Daniel Vasile. În cadrul slujbei s-au rostit cereri și rugăciuni pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniștită și benefică.
După otpustul Sfintei Liturghii, s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru monahia Isidora, trecută la cele veșnice chiar în dimineața praznicului Schimbării la Față a Domnului.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre semnificația minunii Schimbării la Față a Domnului, înfăptuită pe muntele Tabor, înaintea Sfintelor Sale Pătimiri, mărturie a divinității Sale, despre harul pe care Mântuitorul Iisus Hristos ni-l dăruiește celor ce credem întru El și urmăm cuvintelor Evangheliei Sale, se arată pe site-ul sf-esc.ro.
Cu această ocazie, mănăstirea a pregătit pachete cu mâncare pentru 150 de credincioși.



.jpg)
