Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Popas de rugăciune la mijlocul Postului Mare la Catedrala Mitropolitană din Iași
Numeroși credincioși s-au rugat miercuri, 22 martie, la Liturghia Darurilor înainte sfințite oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, la Catedrala Mitropolitană din Iași.
În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotesit întru duhovnic pe părintele Stelian Scurtu de la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Șendreni-Frumușica, județul Botoșani.
La sfârșitul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre cum ar trebui să trăim creștinește, dând ca exemplu pericopa din Vechiul Testament cu Noe și cu fiii săi (Facerea 9, 18-28).
„Ne este pusă înainte această pericopă din Vechiul Testament despre Noe și fiii săi ca să înțelegem cum să trăim în relație cu aproapele nostru, în relație cu cei apropiați nouă, cum să înțelegem lucrarea lui Dumnezeu. Greu ne va fi în clipa judecății când și fără voia noastră ne vom vedea așa cum suntem, așa cum poate de multe ori am refuzat să ne vedem. Tată sau mamă, am refuzat să primesc observația copilului care îmi arăta că fac o greșeală, copil fiind, am refuzat să primesc observația și sfatul părinților mei, sau șef fiind, am abuzat de puterea pe care o aveam. Va veni o clipă când ne vom vedea exact așa cum suntem, așa cum unii dintre noi am refuzat să ne vedem. În acea clipă ne va fi foarte greu când vom înțelege că noi înșine am disprețuit, uneori fără motiv și în pripă, pe cel care este aproapele nostru”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.