Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Popas de rugăciune la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Tulcea
Cu prilejul „Cinstirii lanţului Sfântului Apostol Petru”, 16 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat Sfânta Liturghie în capela din incinta Penitenciarului de Maximă Siguranţă Tulcea.
Slujba a fost un prilej pentru o nouă vizită pastorală a ierarhului în mijlocul persoanelor private de libertate, ca parte a protocolului de parteneriat încheiat între Episcopia Tulcii şi Penitenciarul de Maximă Siguranţă Tulcea.
La Sfânta Liturghie au participat deţinuţi și angajații penitenciarului.
În cuvântul de învăţătură adresat cu acest prilej, Preasfinţia Sa a vorbit despre viața Sfântului Apostol Petru, despre istoria cinstirii lanțului acestuia, despre credinţă şi pocăinţă şi mai ales despre încrederea omului în Dumnezeu Care iartă păcatele şi restaurează viaţa omului.
La final, Preasfințitul Părinte Episcop Visarion le-a oferit participanților la slujbă mici daruri simbolice, iar reprezentanții instituției i-au oferit ierarhului o icoană pe sticlă reprezentând Botezul Domnului.



.jpg)
