În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Posturi neclericale vacante în Arhiepiscopia Bucureştilor
Sectorul administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale vacante în cadrul Centrului eparhial şi al parohiilor din eparhie: contabil pentru Serviciul colportaj, Sectorul economic-financiar al Centrului eparhial, cu perioada de candidare până la 30 iunie (experienţa în domeniu reprezintă un avantaj); cântăreţ bisericesc pentru Parohia Apărătorii Patriei II, Protoieria Sector IV Capitală, cu perioada de candidare până la 15 iulie (candidaţii trebuie să fie absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ teologic din Arhiepiscopia Bucureştilor). Toţi candidaţii trebuie să fie fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Bucureştilor şi să aibă domiciliul stabil în Bucureşti.



.jpg)
