Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Poza zilei
Din iniţiativa Preasfinţitului Părinte Casian, Episcopul Dunării de Jos, pe atunci Arhiereu-Vicar la Galaţi, în anul 1990, în ziua de 16 aprilie a avut loc, în prezenţa a 40.000 de credincioşi, sfinţirea locului viitoarei catedrale din Brăila, cu hramul „Naşterea Domnului“. La 26 decembrie 2005 a avut loc slujba de sfinţire a altarului acestei biserici, cu o arhitectură impunătoare.



.jpg)
