La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Pr. Constantin Necula, prezent la Năsăud
Tinerii de la trei licee din Năsăud s-au întâlnit, pe 1 aprilie, cu pr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu. Întâlnirea s-a desfăşurat în Aula Colegiului Naţional „George Coşbuc“ din Năsăud.
Invitatul le-a explicat celor prezenţi ce înseamnă tinereţea în ortodoxie şi cum se trăieşte aceasta.
„A fi în Hristos înseamnă a-ţi păstra tinereţea curată şi a-ţi păstra maturitatea cât mai aproape de valorile ortodoxiei. Nu există vârstă a firii fără o vârstă a spiritului care să te întreţină, să te ţină legat de ortodoxia cu Hristos“, a spus pr. Constantin Necula. La finalul cuvântului său, invitatul a răspuns întrebărilor venite din public, oferind sfaturi şi îndemnuri. Evenimentul a fost organizat de Parohia Ortodoxă Năsăud I, în parteneriat cu profesorii de religie ai Colegiului Naţional „George Coşbuc“ şi a celorlalte licee din oraş. Potrivit pr. Cornel Coprean, corespondentul Radio Renaşterea în Protopopiatul Năsăud, prin această întâlnire s-a dorit o apropiere a tinerilor de Biserică şi de slujitorii acesteia. (Alexandra Andereş)