În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Praznicul Naşterii Maicii Domnului, în Transilvania
Numeroase mănăstiri şi parohii din Transilvania sunt închinate Fecioarei Maria, în Transilvania. La praznicul Naşterii Maicii Domnului au loc pelerinaje la mănăstiri şi în comunităţile aflate sub ocrotirea ei. La o parte din mănăstirile din Maramureş şi Satu Mare au loc procesiuni, de asemenea, o procesiune are loc şi în centrul Braşovului, unde întreg oraşul este pus sub ocrotirea Fecioarei Maria.
În Arhiepiscopia Sibiului îşi serbează hramul „Naşterea Maicii Domnului“ mai multe mănăstiri, între care: Mănăstirea Nocrich-Hârtibaci, Mănăstirea Măgura, comuna Jina, Schitul Bazna şi Schitul Orlat din judeţul Sibiu, precum şi Mănăstirea Făget (Boholţ), comuna Beclean, din judeţul Braşov.
În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului este hram la Mănăstirea Ciucea, judeţul Cluj, şi la Mănăstirea Piatra Fântânele din judeţul Bistriţa Năsăud.
În Arhiepiscopia Alba Iuliei îşi serbează hamul Mănăstirea Ţeţ din judeţul Alba şi Mănăstirea Recea din judeţul Mureş. În Episcopia Oradiei este hram la Mănăstirea Voivozi, judeţul Bihor. În Episcopia Maramureşului şi Sătmarului este hram la Mănăstirea Chiuzbaia şi Mănăstirea Ruoaia din judeţul Maramureş, precum şi la Mănăstirea Tegea din comuna Craidorolt, judeţul Satu Mare.
Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este o zi deosebită şi la Mănăstirea Bixad din judeţul Satu Mare, care are hramul „Adormirea Maicii Domnului“, dar unde are loc un mare pelerinaj şi pe 8 septembrie. În fiecare an, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este marcată şi la Braşov, unde are loc o procesiune în centrul oraşului.
Slujiri arhiereşti de Sfânta Maria
La praznicul Naşterii Maicii Domnului, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea Măgura-Jina, judeţul Sibiu, cu ocazia hramului. Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Piatra Fântânele, din judeţul Bistriţa-Năsăud, cu prilejul hramului. Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea de la Recea, judeţul Mureş, cu ocazia hramului. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, oficiază Sfânta Liturghie în Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din Parohia 1 Mai, Protopopiatul Oradea.
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, săvârşeşte Sfânta Liturghie în Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din Zalău, cu prilejul hramului locaşului de cult. Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea Nocrich, judeţul Sibiu, cu ocazia hramului.
Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului“ de la Ciucea, cu prilejul hramului. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, va săvârşi Sfânta Liturghie în Parohia Rozavlea, Protopopiatul Vişeu, cu ocazia hramului. (Oana Rusu)