De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Praznicul Sfintei Treimi cinstit de bănăţeni
De praznicul Sfintei Treimi, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit la hramul Catedralei arhiepiscopale din Arad, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a slujit la hramul Aşezământului social de la Glimboca, jud. Caraş- Severin, iar Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit în Parohia Nădrag, Protopopiatul Făget.
De Sfânta Treime, Catedrala arhiepiscopală din Arad şi-a sărbătorit hramul. Evenimentul a fost încununat luni, 9 iunie, de Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Încă de la orele dimineţii, Catedrala arhiepiscopală din Arad a fost plină de credincioşi care au venit să aducă prinos de rugăciune şi mulţumire Preasfintei Treimi în ziua rânduită de Biserică pentru a i se aduce în mod special cinstire. Cei prezenţi s-au putut împărtăşi de arhierească binecuvântare a Înaltpreasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a slujit Sfânta Liturghie şi a ţinut cuvânt de învăţătură. Vorbind credincioşilor pe tema „Praznicul Cincizecimii în teologhisirea martirilor brâncoveni“, chiriarhul arată cum sfinţii Anului omagial s-au bucurat de o creştere creştinească aleasă, cum rezultă din cugetările şi trăirea lor, despre care avem mărturii pilduitoare pentru tineretul vremii noastre, ca şi pentru toţi credincioşii. Nu doar scrierile lor sau garanţia voievodului Constantin Brâncoveanu pentru tipărirea cărţilor fundamentale pentru Ortodoxia întreagă, ci şi realizările artei, în special iconografia, ilustrează temeiurile adevăratei credinţe.
Icoana Sfintei Treimi mai ales ne arată calea comuniunii între credincioşi şi a acestora cu Dumnezeu spre viaţa nesfârşită în darurile Duhului, a amintit chiriarhul.
Potrivit tradiţiei populare româneşti, în această zi, preoţii şi credincioşii din zona Aradului, şi nu numai, obişnuiesc să iasă în procesiune la troiţele din sat, unde rostesc rugăciuni din Rânduiala ce se face la ţarini (holde), la vii şi la grădini, când se întâmplă să fie stricate de sălbăticiuni sau de alte vietăţi - lăcuste, gândaci etc. - şi stropesc ţarinile cu apă sfinţită. Astfel de procesiuni au avut loc în majoritatea parohiilor din eparhia arădeană.
Aşezământul social din Glimboca şi-a sărbătorit hramul
Şi aşezământul social de la Glimboca şi-a sărbătorit de Sfânta Treime hramul. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară al aşezământului. La Sfânta Liturghie au participat autorităţi locale, beneficiarii aşezământului alături de familiile lor, precum şi un număr mare de credincioşi din Parohia Glimboca şi din alte parohii de pe Valea Bistrei. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit pe diaconul Alin Rada întru preot pe seama Parohiei Moldoviţa, Protopopiatul Moldova Nouă. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos“ al Episcopiei Caransebeşului. „Beneficiarii acestui aşezământ sunt bine îngrijiţi, în primul rând sufleteşte, dar şi trupeşte, fiind oficiate cu regularitate sfinte slujbe, vârstnicii de aici împărtăşindu-se periodic şi constant cu Sfintele Taine. Putem spune că în acest aşezământ sunt prezente şi lucrarea Mariei, dar şi cea a Martei, pentru că există o armonie între cele spirituale şi cele materiale. Deviza tuturor ctitorilor, a ostenitorilor, dar şi a beneficiarilor aşezământului de aici este «ora et labora» şi de aceea toţi se roagă şi muncesc pentru ca acest aşezământ să prospere“, a arătat Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Căminul de bătrâni „Sfânta Treime“ din Glimboca deserveşte un număr de peste 40 de persoane vârstnice. Casa de bătrâni „Sfânta Treime“ de la Glimboca a fost construită cu sprijinul Organizaţiei „Crucea Roşie“ din San Marino, în perioada 1999-2007.
Vizită arhierească în Parohia Nădrag, Timiş
Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent luni, 9 iunie, în mijlocul credincioşilor din Parohia Nădrag, Protopopiatul Făget. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi de la mai multe parohii şi mănăstiri din eparhie, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“. La slujbă au luat parte oficialităţi locale şi numeroşi localnici, precum şi credincioşi din localităţile învecinate. La momentul cuvenit din slujbă, cuvântul de învăţătură a fost rostit de ierom. Nectarie Arvai, stareţul Mănăstirii Româneşti. În finalul slujbei, Preasfinţitul Paisie a transmis credincioşilor parohiei şi pr. Daniel Ioan Iancu, parohul bisericii, binecuvântarea şi dragostea părintească a Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, precum şi îndemnul de a sluji împreună cu dragoste şi jertfelnicie Biserica lui Hristos. (Protos. Iustin Popovici, diac. Pavel Canea, Darius Herea, Valentin Birău)