În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Premierea elevilor Şcolii „Constantin Brâncuşi“ la Biserica „Naşterea Domnului“ din Cluj-Napoca
La Parohia Ortodoxă Română „Naşterea Domnului“din Cluj-Napoca, unde este paroh Nicolae Buda, a avut loc, ieri, 22 iunie, un eveniment dedicat celor mai buni elevi de la Şţcoala „Constantin Brâncuşi“ din Cluj-Napoca şi premierea participanţilor la Concursul literar-religios „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“, ediţia a VIII-a.
Ca în fiecare an, la sfârşit de an şcolar, după Sfânta Liturghie, au loc mai multe manifestări dedicate elevilor şcolii conduse de directoarea prof. Eugenia Marcu, din vecinătatea bisericii. Astfel, a fost oficiată o slujbă de mulţumire, apoi au fost felicitaţi şi răsplătiţi elevii cu rezultatele cele mai bune la învăţătură în anul şcolar 2013-2014, care au primit în dar cărţi religioase.
Premiile au fost înmânate de învăţătoarea Rozalia Anghel, reprezentantă a Şţcolii „Constantin Brâncuşi“, şi de către preoţii bisericii.
De asemenea, au fost decernate premiile pentru cei mai buni participanţi la concursul de eseuri „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“, ediţia a VIII-a care face parte din Parteneriatul „Lumina lui Hristos luminează tuturor“, încheiat între şcoală şi biserică. Tema de anul acesta a concursului a fost „Sfânta Liturghie şi Sfânta Împărtăşanie, izvor nesecat de apă vie“. Premianţii au fost răsplătiţi cu diplome şi cărţi religioase. Această sărbătoare are loc în cadrul mai larg al colaborării dintre cele două instituţii care au derulat şi în cursul acestui an numeroase activităţi, atât în şcoală, cât şi în biserică.
În cadrul proiectului „Lumina lui Hristos luminează tuturor!“, coordonat de profesoara de religie Daniela Necula, au loc activităţi de educare a elevilor în spiritul valorilor moral-creştine: iubirea de aproapele, împlinirea de fapte bune, respectarea părinţilor şi a celorlalţi. De asemenea, se urmăreşte formarea atitudinii de respect faţă de sărbătorile creştine, de biserică ca loc de rugăciune şi faţă de slujitorii ei, dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii şi cu adulţii, formarea şi dezvoltarea trăsăturilor pozitive de caracter: prietenie, respect, politeţe, ajutor reciproc, omenie, dărnicie.
Astfel, elevii au participat şi în acest an la slujbele bisericii, la agape, la întâlnirile cu preoţii care le oferă un cuvânt de învăţătură, la capela şcolii sau în biserică. În cadrul parteneriatului, copiii au participat la concursuri, programe literar-religioase, seri literare, întâlniri între generaţii, la activităţi filantropice, expoziţii etc. (Marilena Asănică)