Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Preotul Nicolae Bica a trecut la Domnul
Preotul Nicolae Bica, fost slujitor la Parohia „Sfinţii Atanasie şi Chiril“ - Ploieşti, a trecut la cele veşnice în seara zilei de marţi, 17 iunie. „Preotul Nicolae Bica a fost un foarte bun slujitor, un foarte bun administrator, dar şi un adevărat părinte duhovnicesc pentru mulţi dintre noi, preoţii mai tineri. În perioada 1975-1995, a funcţionat ca secretar al Protoieriei Ploieşti, timp în care ne-a sprijinit în toate acţiunile noastre, fiind un foarte bun prieten al tuturor. Părintele Nicolae Bica s-a născut în localitatea Răzvan, judeţul Dâmboviţa, în data de 8 decembrie 1941, din părinţi binecredincioşi creştini ortodocşi. În anii 1956-1961 a urmat cursurile Seminarului din Bucureşti, iar în anii 1961-1965 pe cele ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În anul 1967 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Izvorul din comuna Proviţa, Protoieria Câmpina, unde a slujit până în 1973. În 1974 a fost numit preot paroh la Parohia «Sfinţii Atanasie şi Chiril» din municipiul Ploieşti, unde a slujit aproape 40 de ani. Pentru merite deosebite în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, în anul 1976 a primit distincţia «Crucea Patriarhală» de la vrednicul de pomenire patriarh Justinian Marina. Pentru toată dragostea cu care ne-a înconjurat, îl vom păstra în sufletul nostru şi nu-l vom uita în rugăciunile noastre“, a precizat pr. Ştefan Muşat, protopopul Protoieriei Ploieşti.
Slujba de înmormântare are loc astăzi, 19 iunie, de la ora 13:00, la Biserica „Sfinţii Atanasie şi Chiril“ din Ploieşti, unde a fost depus. (I.B.)



.jpg)
