Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Prevenirea abandonului şcolar în judeţul Hunedoara
Luni, 7 februarie 2011, la cantina Colegiului Tehnic "Matei Corvin" din Hunedoara, a fost iniţiat programul de prevenire a abandonului şcolar în judeţul Hunedoara, program demarat de Episcopia Devei şi Hunedoarei în vara anului 2010.
Astfel, începând de ieri, la cantina Colegiului Tehnic "Matei Corvin", zilnic, vor servi masa de prânz 14 copii care provin din familii cu dificultăţi materiale, greutăţi care periclitează activitatea şcolară a acestora. Acţiunea a fost susţinută în prezenţa Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, precum şi cu participarea preoţilor din oraşul Hunedoara, care vor susţine activ acest program filantropic. De asemenea, alături de parohiile implicate în sprijinirea acestui act de binefacere, şi-au oferit ajutorul şi alte persoane din oraşul Hunedoara, care au insistat să rămână în anonimat, dar care au dorit să-şi aducă aportul la activitatea social-filantropică a Episcopiei Devei şi Hunedoarei. La finalul slujbei de binecuvântare a acestei mese a bucuriei celor 14 şcolari, PS Gurie a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a accentuat importanţa milosteniei faţă de semeni, certificând adevărul Sfintei Scripturi care ne spune că sub chipul fiecărui sărman se află Domnul Hristos. Totodată, Preasfinţia Sa a adresat o mulţumire specială tuturor celor implicaţi în acest act caritabil, pentru solidaritatea de care dau dovadă în manifestarea dragostei creştine faţă de aproapele nostru. Programul de prevenire a abandonului şcolar în judeţul Hunedoara a luat naştere anul trecut, la iniţiativa PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi se derulează deja în oraşele Deva, Orăştie şi Petroşani, urmând ca în perioada următoare să fie implementat în toate localităţile mari din judeţul Hunedoara. (Arhid. Nestor Dinculeană)



.jpg)
