Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Prezentare de carte: Sfaturi pentru corespondenţi - reflecţie şi chemare spre Tainele Bisericii
Editura „Doxologia“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a publicat în acest an, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cartea monahiei Siluana Vlad - Împreună dumiriri pe cale - V. Cartea este al cincilea volum de convorbiri realizat de Maica Siluana cu oamenii care îi cer sfatul pe site-ul www.sfinţiiarhangheli.ro, site-ul Centrului de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi.
Maica Siluana este o prezenţă misionară constantă, dar mereu surprinzătoare în spaţiul mediatic ortodox. Cursurile de formare şi consiliere, sfaturile, lucrările misionare pe care le realizează, împreună cu maicile de la Centrul mai sus amintit, sunt o realitate teologică evidentă şi lucrătoare în Biserica noastră. Oameni de toate vârstele, clasele sociale, mediile etc. îi scriu pentru un sfat, pentru o vorbă de suflet. Cei mai mulţi sunt măcinaţi de dureri şi lipsuri, de privaţiuni sau frământări spirituale, de dependenţă sau boli şi toţi au nevoie de un sprijin şi de o rugăciune, de o lumină pe calea către Dumnezeu. Caracterul inedit şi novator al acestei lucrări misionare în Biserică a iscat uneori şi adversităţi, mai ales în gama inerţial tradiţionalistă a mediului social. Cuvintele maicii Siluana însă nu înlocuiesc duhovnicul, ci trimit la duhovnic, nu oferă consiliere psihologică sau asistenţă socială, ci luminează puterea înnăscută a omului de a-L căuta pe Dumnezeu, îi deschid ochii spre realitatea ultimă a fiinţei sale, îl ajută să înţeleagă rostul omului pe pământ şi în ceruri. Sfaturile ei - pline de o iubire sinceră şi curată pentru corespondenţi - sunt o reflecţie profundă şi o chemare tainică spre Tainele Bisericii, dar şi o cugetare sintetică asupra durerii şi a suferinţei, dar şi asupra bucuriei întâlnirii şi unirii cu Hristos, asupra limitelor umane şi asupra infinitelor hotare ale iubirii dumnezeieşti. Aşa încât, corespondenţa ei cu oamenii de fiecare zi este o lecţie de învăţat pentru orice om, care conţine în el în mod unic universul, toată durerea şi bucuria lumii, revărsată personal într-un suflet de om. Cartea e o chemare discretă şi stăruitoare la rugăciune, la pocăinţă, la smerenie şi la împărtăşirea cu Dumnezeu. În ea, multitudinea de întrebări şi probleme ale omului actual devine o complexă împletire a dogmei cu spiritualitatea şi a îndemnului discret cu porunca dumnezeiască. Dorul de absolut şi intimitatea spirituală ale omului se unesc aşadar cu tezaurul liturgic şi patristic al Bisericii, care este viaţa Duhului Sfânt în oameni, aşa încât orice suferinţă umană e o împreună-pătimire cu Dumnezeu prin rugăciune şi o împreună-dumirire cu ceilalţi oameni prin cugetare şi ascultare. Recomandăm cu bucurie această carte tuturor credincioşilor Bisericii noastre care caută întrebări şi răspunsuri ale fiinţei şi care simt că dincolo de această lume rătăcitoare, în adâncul sufletului lor, mai presus de cer şi de pământ, sălăşluieşte Dumnezeu, Care doreşte să Se unească în iubire cu omul până la sfârşitul veacurilor.