Capela „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din curtea Spitalului Municipal Rădăuți a fost resfințită sâmbătă, 19 septembrie 2026, în urma lucrărilor de restaurare, renovare și
Prim-ministrul: pensiile vor fi majorate din 2012
Pensiile vor fi majorate, în 2012, cu rata inflaţiei, dar şi în raport cu salariul mediu brut pe economie, a declarat premierul Emil Boc. Şeful Guvernului a dat asigurări că există resurse financiare suficiente pentru ca veniturile pensionarilor să crească anul viitor. "În 2012, legea ne arată că pentru pensionari va fi indexată pensia cu rata inflaţiei, plus 50% din salariul mediu brut pe economie, media lui, aşa cum este calculată în Legea pensiilor actuală. Nu este mult, dar acest lucru se va face şi nu va fi o promisiune deşartă, care să nu aibă acoperire", a afirmat prim-ministrul. De asemenea, premierul s-a referit la contribuţia de asigurări de sănătate impusă pensionarilor, subliniind că "nici un pensionar cu pensia de sub 740 de lei nu are pensia afectată prin impunerea contribuţiei de asigurări de sănătate". "Am spus că cei care au pensiile sub valoarea medie să nu fie afectaţi, pentru că ştiu că încă e greu. Eu sunt conştient de aceste realităţi. În acelaşi timp, sunt conştient că fondul de sănătate are nevoie de bani, pentru că avem nevoie de mai mulţi bani şi investiţii în sistemul sanitar, deoarece acolo e viaţa fiecăruia dintre noi", a adăugat Boc.



.jpg)
