Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Prima Adunare Generală ASCOR pe 2011
Tinerii din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Târgu Jiu, au avut prima Adunare Generală din acest an marţi, 15 februarie. Cu acest prilej a fost prezentat şi programul activităţilor pentru anul 2011.
Membrii ASCOR din Târgu Jiu s-au întrunit marţi seara, pentru a stabili calendarul activităţilor pentru anul în curs. Şedinţa, care s-a desfăşurat într-una din sălile de curs ale Liceului Teologic, a reunit 15 membri, fiind coordonată de părintele director Ştefan Andronache. Seara a debutat cu săvârşirea slujbei Acatistului Maicii Domnului. În urma discuţiilor purtate, a fost stabilit un program duhovnicesc pentru tinerii ascorişti, care va consta în citirea Acatistului Maicii Domnului "Grabnic ascultătoare", în fiecare zi, de luni până joi, începând cu ora 18:30. De asemenea, spre sfârşitul lunii în curs, se va înfiinţa un atelier de metanii în cadrul Liceului Teologic, coordonat de Cristina Rusu şi Maria Pistriţu. Tinerii ascorişti gorjeni se vor implica activ în manifestările religioase prilejuite de canonizarea Sfântului Irodion de la Lainici (1 mai), propunându-şi organizarea unui marş, în semn de cinstire a sfântului, pe traseul Mănăstirea Vişina - Mănăstirea Lainici, îmbrăcaţi în costume populare. Tot în cadrul şedinţei a fost dezbătută problema organizării Concursului de cunoştinţe religioase "Ihtis", o manifestare cultural-spirituală reprezentativă pentru ASCOR Târgu Jiu. Concursul "Ihtis", ajuns la a IV-a ediţie Concursul de cunoştinţe religioase "Ihtis" a devenit o tradiţie în judeţul Gorj. Anul acesta, ASCOR Târgu Jiu, în colaborare cu Liceul Teologic şi Inspectoratul Judeţean Gorj, va organiza ediţia a IV-a, în data de 12 martie. Evenimentul vizează în principal elevii din clasele a VIII-a şi a IX-a din şcolile şi liceele gorjene. Având în vedere că 2011 a fost declarat de Sfântul Sinod ca "An omagial al Tainei Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii", tema concursului va fi "Familia creştină şi Taina Sfântului Botez". Regulamentul de organizare presupune următorii paşi: 15-16 februarie - trimiterea tematicii către toate şcolile şi liceele din judeţ, până la data de 8 martie - înscrierea echipajelor în concurs, 12 martie - desfăşurarea concursului la Liceul Teologic "Sfântul Nicodim" din Târgu Jiu.