Prima carte de drept al familiei la români

Apariţia primei cărţi ortodoxe cu conţinut exclusiv matrimonial a avut loc în anul 1854 şi l-a avut ca autor pe marele mitropolit Andrei Şaguna. Această carte s-a ocupat de Taina Cununiei, dar şi de căsătoria civilă premergătoare, devenind astfel prima carte de drept al familiei la români.

Concepţia canonică de la care a plecat mitropolitul Şaguna a fost aceea că dreptul matrimonial ortodox cuprinde două categorii de prevederi. Prima categorie constă în prevederile cu caracter dogmatic, prevederi neschimbătoare, pe care Biserica le-a păstrat şi le păstrează odată cu adevărurile de credinţă şi care se referă în special la Taina Cununiei. Cea de-a doua categorie constă în prevederi canonice relative, care s-au născut şi se pot schimba în funcţie de realităţile istorico-juridice prin care trece Biserica şi care se referă în general la căsătoria civilă sau la actele premergătoare Cununiei. Practic, prin cea de-a doua categorie de prevederi, Biserica Ortodoxă a adaptat învăţătura ei matrimonială la realităţile concrete în care trăiesc credincioşii şi prin care ei îşi lucrează propria mântuire.

Având în vedere această viziune doctrinară canonică, mitropolitul Andrei Şaguna a publicat cărticica privitoare la "trebile căsătoriilor" (cu numai 42 de pagini, în format mic, cu litere chirilice), cu scopul adaptării dreptului matrimonial ortodox la prevederile juridice ale Imperiului Austriac. Desigur nu a fost vorba de o adaptare de fond, care denaturează, ci de o adaptare de formă, care actualizează şi eficientizează lucrarea Bisericii în realităţile istorice date.

Ancorată în legislaţia vremii

Cu numai câţiva ani înainte de publicarea cărţii, la Viena s-au promulgat reglementări de stat noi cu privire la logodnă, căsătorie şi familie. Este vorba de Ordinul Împărătesc Nr. 271 din 4 iulie 1850 şi de Decretul Ministerului de Justiţie din 10 mai 1852. Promptitudinea cu care a scris Şaguna despre ele arată cât de încadrat şi de conştient a fost acest mare ierarh în timpurile şi vremurile în care a trăit. La aceste legi noi, dar şi la Codul civil austriac face trimitere cartea lui Şaguna, scrisă cu paragrafe în stil juridic modern, cu toate instrucţiunile necesare, adresată protopopilor, pentru a le pune în practică.

În felul acesta, românii, toleraţi în imperiu, îşi marcau prezenţa lor nu prin ignoranţă ostilă, ci prin loialitate relativă. Acest fapt a dus la dezvoltarea spiritului juridic al românilor, în sensul că preocuparea pentru o legislaţie eficientă şi respectată este semn de educaţie şi civilizaţie. Dovada va veni câţiva ani mai târziu, odată cu promulgarea de către mitropolitul Andrei Şaguna, a Statutului Organic, care va ridica viaţa bisericească a Mitropoliei Ardealului.

Prevederi importante

În privinţa conţinutului cărţii de drept matrimonial ortodox a lui Şaguna se evidenţiază mai multe aspecte.

Mitropolitul Andrei Şaguna scrie această carte de instrucţiuni către protopopi, bazându-se pe izvoarele moderne ale dreptului canonic ortodox: izvoarele fundamentale (Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament) şi izvoarele formale (Colecţia de canoane a Bisericii Ortodoxe, Pravila Mare de la Târgovişte 1652 şi legislaţia imperială), cf. par. 36 al cărţii.

Cartea porneşte de la realitatea separării căsătoriei civile de Cununia religioasă, dar nu de la contradicţia lor, nici de la excluderea reciprocă. Şaguna vede în căsătoria civilă pasul premergător Cununiei religioase şi semnul integrării în societatea civilă, dar accentuează superioritatea Tainei Cununiei faţă de contractul matrimonial civil (par. 5). Între cele două există o strânsă legătură, iar căsătoriile civile fără binecuvântarea preotului sunt condamnate de Biserică (par. 8).

Cartea cuprinde o serie de prevederi cu caracter relativ, valabile numai pentru perioada aceea, care sunt importante pentru istoria dreptului românesc. De exemplu, vârsta matrimonială este cea prevăzută de legislaţia imperială, 22 de ani pentru mire şi 15 ani pentru mireasă (par. 6). De asemenea, s-a accentuat importanţa vestirilor în Biserică, unde trebuia să se amintească şi porecla tinerilor, şi fără de care nu se putea săvârşi Cununia (par. 12). Cununia trebuia oficiată numai de preotul miresei (par. 8). În cazul în care o parte era catolică, atunci Cununia se săvârşea numai în Biserica Catolică, fapt care arăta privilegiile de care s-a bucurat Biserica Catolică receptă, faţă de Biserica Ortodoxă tolerată. În detaliu este redată şi procedura întocmirii aşa-numitului "Protocol al bunei-învoiri", protocol păstrat în Ardeal şi după Unirea din 1918 (par. 16-22).

Paragrafele 23-35 se referă la Instituţia protopopului şi a Soboarelor protopopeşti. Interesant este felul în care principiul sinodal a funcţionat şi la nivelul protopopiatelor, care aveau autonomia lor în cauzele matrimoniale, iar episcopului îi raportau "numai spre ştiinţă" (par. 27), doar dispensele matrimoniale rămâneau ca drept cuvenit exclusiv arhiereului.

Mitropolitul Şaguna a mai notat că, potrivit dreptului canonic ortodox, Biserica "acatolică" îngăduie divorţul, iar în par. 13 a enumerat motivele de divorţ. Legătura de taină dintre persoanele cununate nu poate fi ruptă decât de persoanele care refuză conlucrarea cu harul Cununiei, de aceea "feţelor despărţite le este ertat, deacă vreau, earăşi a trăi laolaltă" (par. 12).

Cartea lui Şaguna se distinge şi printr-o terminologie modernă (prin utilizarea de termeni şi sintagme ca "tutore", "curatelă", "asesori", "formalităţi", "acţiune civilă", "proces" etc.), care măreşte valoarea culturală, nu numai bisericească a acestei lucrări.