Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Primăvara aduce bucurie pentru Centrul de copii „Cireșarii”
Un grup de 17 copii ai Parohiei „Sfinții Voievozi”-Oțetari din Protoieria Sector 2 Capitală și ai Școlii „Sfântul Silvestru” s-au pregătit pentru venirea primăverii prin confecționarea de mărțișoare. Sub atenta îndrumare a învățătoarei Roxana Claudia Ciocan, prezbitera părintelui paroh Cătălin Ciocan, împreună cu doamnele din Comitetul parohial, copiii au pregătit vineri, 25 februarie, mărțișoare din diferite materiale. Micile podoabe au fost pictate după ce pasta de modelaj a fost uscată și s-au adăugat șnururile bicolore alb-roșu. Mărțișoarele vor fi oferite alături de felicitări lucrate cu hârtie colorată.
Această activitate a cercului de creație „Sfântul Nicolae” al parohiei este una social-filantropică și face parte din proiectul „Bucuria de a dărui”. Mărțișoarele și felicitările vor fi expuse în pridvorul bisericii, unde copiii le vor oferi celor dornici să le cumpere. Fondurile care se vor strânge vor fi donate Centrului „Cireșarii”, unde locuiesc copii instituționalizați, de care parohia are grijă, fiindcă se află în zona arondată Bisericii „Sfinții Voievozi”. Parohia este în strânsă legătură cu acest centru și desfășoară în folosul copiilor numeroase proiecte social-filantropice și culturale. Copiii parohiei sunt bucuroși că îi pot ajuta pe cei rămași fără părinți, care nu au casă și familie, apropierea de cei lipsiți de dragostea părintească fiind cel mai important lucru, așa cum ne-a declarat părintele paroh Cătălin Ciocan: „Am încredere că iubirea pentru cei încercați de soartă va lucra și în sufletul celor care dăruiesc și al celor care primesc. De aceea este un dublu folos: copiii vor învăța pe lângă lucrul mâinilor și să empatizeze și să conștientizeze nevoile celorlalți. Astfel, ne bucurăm că putem să formăm tinerele generații în duhul și dragostea lui Hristos, ducând mai departe misiunea Bisericii de a fi alături de cei în suferință”.