Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii parohiei bucureștene „Sfântul Nicolae”‑Vlădica au trăit clipe de bucurie duhovnicească cu ocazia hramului bisericii parohiale închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit azi, 6 decembrie, Sfânta Liturghie în lăcașul de cult, precum și slujba de sfințire a noilor clopote.
Priveghere în cinstea Cuvioasei Parascheva la Parohia Zona Tipografilor
Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, s-a aflat în seara zilei de 13 octombrie în mijlocul credincioşilor din Parohia "Cuvioasa Parascheva" - Zona Tipografilor, unde a săvârşit slujba Privegherii, înconjurat de un sobor de preoţi, între care părintele protopop Mircea Szilagyi şi părintele paroh Ioan Dumitriu.
După slujba Litiei, Preasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, în care a subliniat că "pământul românesc este binecuvântat de moaştele sfinţilor ce s-au ostenit pentru dobândirea Împărăţiei Cerurilor, iar noi, ca şi creştini ortodocşi, trebuie să nădăjduim în rugăciunile lor, deoarece mijlocesc neîncetat pentru noi înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos". PS Paisie a subliniat şi necesitatea pomenirii în rugăciune a celorlalţi credincioşi, în special a celor care vor pleca în pelerinaje la locurile sfinte şi în alte locuri binecuvântate de Dumnezeu. Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor şi despre Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea parohiei, încredinţându-i că sfânta va mărturisi înaintea Domnului pentru cei care şi-au jertfit din timpul lor spre a fi în sfânta biserică. De asemenea, i-a îndemnat să urmeze modelul Sfintei Parascheva, în al cărei suflet au lucrat cu putere cuvintele Evangheliei rostite de Mântuitorul: "Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie" (Mc. 8,34), făcând-o să-şi schimbe viaţa şi să o închine Domnului Hristos. La final, PS Paisie a mulţumit părinţilor pentru împreuna-slujire, precum şi credincioşilor, care au fost prezenţi la biserică în număr mare. Sărbătoarea hramului a continuat ieri dimineaţă cu slujba de sfinţire a apei şi cu Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, şi a culminat cu Sfânta Liturghie, săvârşită în mijlocul a numeoşi credincioşi. (diac. Marius Mircia)






.jpg)
