După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Procesiune cu moaştele Sfântului Siluan Athonitul
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Siluan Athonitul (1866-1938), un dascăl apostolic şi profetic al Bisericii din secolului al XX-lea. Cu acest prilej, la Schitul Darvari, moaştele sfântului au fost scoase în procesiune şi aşezate spre închinare într-un loc special amenajat în curtea aşezământului monahal, unde vor rămâne până în această seară. De asemenea, la Biserica Rusă „Sfântul Nicolae“ din Bucureşti, astă-noapte a fost Priveghere şi s-a săvârşit Sfânta Liturghie.
Cuviosul Siluan Athonitul va fi prăznuit cu cinste şi în Arhiepiscopia Alba Iuliei. Slujbe speciale se vor oficia la Mănăstirea de la Cut, care are hramul „Sfântul Siluan“, unde va fi prezent astăzi şi IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, însoţit de părintele Andrei Barbu, exarhul mănăstirilor, şi de părintele Ion Galaţă, consilier economic la Centrul Eparhial, informează reintregirea.ro. Aseară, începând cu ora 20:00, a fost săvârşită slujba Privegherii, iar astăzi, de la ora 8:00, va avea loc sfinţirea apei, urmată de Acatistul Cuviosului Siluan şi apoi Sfânta Liturghie arhierească. În municipiul Alba Iulia se află două părticele din moaştele Cuviosului Siluan. Una dintre acestea la Catedrala Reîntregirii, unde aseară s-a oficia Vecernia, de la ora 18:00, iar astăzi, de la 7:00, Utrenia şi în continuare Sfânta Liturghie. O altă părticică din moaştele Sfântului Siluan se găseşte la Biserica Memorială Mihai Viteazul din Alba Iulia, unde aseară s-a făcut Priveghere, începând cu ora 18:00. Slujba a cuprins Vecernia mare cu Litie, Utrenia şi Sfânta Liturghie. În timpul Laudelor au fost scoase spre închinare moaştele Cuviosului Siluan, primite în 2006 din Sfântul Munte Athos. Şi la Mănăstirea Lupşa a fost slujbă de Priveghere care a început la ora 22:00. Sfântul Siluan va mai fi cinstit cu slujbe speciale la Mănăstirea „Sfântul Ilie Tesviteanul“ din Albac şi la Mănăstirea „Buna Vestire“ din Cheile Cibului.



.jpg)
