În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Procesiune de Rusalii în centrul municipiului Cluj-Napoca
Pentru al patrulea an consecutiv, credincioşii vor putea participa duminică, 8 iunie, la procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Procesiunea debutează de la ora 17:00, pe platoul din faţa Catedralei mitropolitane, unde IPS Mitropolit Andrei va săvârşi slujba Vecerniei plecării genunchilor, la care vor participa toţi preoţii clujeni şi credincioşii de la cele 38 de parohii din municipiu şi din parohiile învecinate Clujului. De la ora 18:00 va începe procesiunea propriu-zisă, care va porni din faţa Catedralei şi se va deplasa pe următorul traseu: Piaţa Avram Iancu - B-dul 21 Decembrie 1989 - Piaţa Unirii (prin faţa Catedralei „Sfântul Mihail“) - B-dul Eroilor - Piaţa Avram Iancu, după care întregul sobor va reveni în faţa Catedralei. Procesiunea va avea în frunte toaca, crucea, felinare, ripide, prapori, icoana praznicului, vor urma diaconii, preoţii, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, ierarhii prezenţi şi soborul preoţilor slujitori, elevi, studenţi şi credincioşi. De-a lungul traseului se vor face trei opriri şi se vor rosti ectenii speciale.
Pentru buna desfăşurare a procesiunii, Primăria şi Poliţia vor lua măsuri de restricţionare a traficului în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, iar efective de jandarmi vor asigura liniştea desfăşurării acestei manifestări religioase. După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei mitropolitane se va oficia slujba sfinţirii mici a apei şi vor fi rostite rugăciuni pentru natură, iar, în încheiere, IPS Mitropolit Andrei va rosti un cuvânt de învăţătură.
Evenimentul îşi propune să îi aducă împreună în rugăciune pe ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocşi din oraş, la marele praznic al Cincizecimii, când aripa înnoitoare a Duhului Sfânt se revarsă asupra Bisericii şi asupra întregului univers. Această procesiune reprezintă o trăire mai deplină a sentimentului comuniunii şi manifestarea Bisericii în plinătatea ei, în marele pelerinaj spre Împărăţia lui Dumnezeu, conform unui comunicat al biroului de presă al Arhiepiscopiei.