În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Procesiune dedicată Intrării Domnului în Ierusalim, la Iaşi
La Iaşi va avea loc sâmbătă, 12 aprilie 2014, de la ora 16:30, Pelerinajul de Florii. Mai întâi, se va oficia la Biserica Bărboi slujba Vecerniei unită cu Litia, apoi, preoţii şi credincioşii vor merge în pelerinaj pe traseul: Biserica Bărboi-str. Costache Negri-Biserica „Sfântul Sava“-Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“-Catedrala mitropolitană din Iaşi. „La Pelerinajul de Florii este aşteptat să participe PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care va oficia mai întâi slujba Vecerniei unită cu Litia. De asemenea, la procesiune vor participa, alături de 100 de preoţi din protopopiatele Iaşi 1, Iaşi 2 şi Iaşi 3, copii de la şcolile din Iaşi şi numeroşi ieşeni“, a spus pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor. Amintim că Pelerinajul de Florii va fi organizat sâmbătă în toate protopopiatele Arhiepiscopiei Iaşilor. (C. Ciofu)



.jpg)
