În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Procesiune la Galaţi cu moaştele sfântului Cuvios Casian
În ultima zi a lunii februarie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe doi dintre cei mai importanţi sfinţi zămisliţi de pământul românesc, pe meleagurile Scythiei Minor: Cuvioşii părinţi Ioan Casian şi Gherman, din veacul al IV-lea, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Mâine seară, în ajunul sărbătorii acestor sfinţi străromâni, începând cu ora 16:30 va avea loc procesiunea cu racla sfintelor moaşte ale Sf. Cuvios Casian, de la Catedrala arhiepiscopală către biserica “Sf. Casian şi Gherman“ pe faleza Dunării. În continuarea acestui pelerinaj, IPS Casian va oficia slujba Privegherii şi va rosti un cuvânt de învăţătură în paraclisul de la demisolul acestei biserici, care reproduce arhitectura de la Mănăstirea “Sf. Victor” din Marsilia – Franţa, acolo unde se păstrează până astăzi şi sfintele sale moaşte.



.jpg)
