După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Program religios la Parohia Arad Micălaca Veche II
Duminică, 28 noiembrie, în Biserica parohială din Chişlaca, Protopopiatul Ineu, Arhiepiscopia Aradului, s-a desfăşurat un program religios, cu participarea copiilor din parohie şi a corului de tineret al Parohiei Arad Micălaca Veche II, însoţit de pr. Iacob Bupte. Corul tineretului arădean a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, iar după împărtăşirea copiilor din parohie a urmat un concert de
colinde, unanim apreciat de credincioşii prezenţi în număr impresionant în biserică. Preotul paroh, Petru Ardelean, a adus mulţumiri IPS Timotei, Arhiepiscop al Aradului, că a binecuvântat prezenţa oaspeţilor în Parohia Chişlaca. Părintele Iacob Bupte a transmis celor prezenţi îndemnul chiriarhului Aradului de a ţine mereu aprinsă flacăra credinţei în sufletele tuturor credincioşilor şi a-L împărtăşi neîncetat copiilor pe Hristos cel născut în Betleemul Iudeii.



.jpg)
