În această seară, 15 octombrie, începând cu ora 20:00, racla Sfântului Paisie de la Sihăstria a fost dusă înapoi la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
PROGRAMUL DE ASTĂZI AL HRAMULUI SFINTEI PARASCHEVA
Programul liturgic prilejuit de sărbătoarea Sfintei Parascheva va începe astăzi, la ora 7:00, cu Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva şi Ceasurile, iar de la ora 9:00 va fi săvârşită Sfânta Liturghie, pe scena amenajată în faţa Catedralei mari. Între orele 17:00 şi 21:00 se va oficia slujba de Priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (Vecernia, Litia şi Utrenia), în Biserica „Sf. Gheorghe“. La finalul zilei, dacă toţi credincioşii care stau la rând s-au închinat, moaştele Sfintei Parascheva vor fi introduse în catedrală.



.jpg)
