La 399 de ani de la ridicarea zidurilor de incintă ale Mănăstirii Dragomirna, Voievodul martir Miron Barnovschi Movilă a fost comemorat duminică, 30 august 2026, printr‑un eveniment organizat în cetatea
Proiect de prevenire a abandonului şcolar în rândul elevilor din Vaslui
Elevii vasluieni care provin din familii cu probleme şi care prezintă risc de abandon şcolar vor fi introduşi într-un proiect educaţional derulat de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Potrivit Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vaslui, elevii pot primi burse pe o perioadă de doi ani în cuantum de 600 de lei/lună, bani care ar urma să-i ajute la întreţinerea lor şcolară. Printre elevii selectaţi se numără şi cei cu dizabilităţi - deficienţe locomotorii, surzi sau nevăzători, dar cu capacităţi intelectuale normale. De asemenea, mai multe cadre didactice voluntare întocmesc un ghid de lucru util profesorilor care lucrează cu astfel de elevi cu cerinţe speciale.



.jpg)
