Ierarhii eparhiilor din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au împărțit anul acesta credincioșilor Lumina Sfântă de la Ierusalim în noaptea Paștilor, la momentul rânduit, proclamând Învierea Domnului. După
Proiect dedicat sănătății oftalmologice într-o parohie
În Parohia Bălăceanca din Protoieria Ilfov Sud s-a desfășurat joi, 24 februarie 2022, proiectul social-filantropic „Sănătate oftalmologică pentru copiii din mediul rural”. Acțiunea a avut ca scop acordarea gratuită a evaluărilor oftalmologice și ochelarilor de vedere copiilor proveniți din familii defavorizate din satele Bălăceanca și Poșta. Partenerii proiectului au fost Asociația OMIS, Clinica „Grande Paradiss Optik” și Școala Generală Nr. 3 din Bălăceanca.
La consultul oftalmologic au participat 40 de copii, din care 20 au nevoie de câte o pereche de ochelari de vedere, care vor fi achiziționați și oferiți de Asociația OMIS, ne-a transmis părintele paroh Constantin Iordăchescu.
Totodată, specialiștii din cadrul Clinicii „Grande Paradiss Optik” le-au explicat copiilor și părinților acestora modalitățile prin care își pot menține o vedere sănătoasă și timpul maxim pe care un copil trebuie să-l petreacă în fața unui ecran.
„Am fost foarte impresionat să văd cât de mulți copii au venit la consult fără ochelari, cu toate că aveau nevoie de o pereche. Au venit două persoane adulte cu ochelari cumpărați din comerț, pentru că nu și-au permis financiar o pereche profesională. Alți copii trebuiau să poarte ochelari de mici, dar familiile lor nu și-au permis să le cumpere. Acest proiect ar trebui, sincer, desfășurat la nivel național”, a spus Florin Țoropoc, coordonatorul proiectului din partea Asociației OMIS.
Pentru achiziționarea ochelarilor de vedere, clinica implicată în proiect a oferit o reducere semnificativă din valoarea comenzilor.



.jpg)
