Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Proiect pentru persoanele vârstnice
Luni, 19 mai, beneficiarii Căminului pentru persoane vârstnice Bălceşti, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea, au primit vizita reprezentanţilor proiectului „Iubirea de aproapele meu“. În cadrul acestei vizite au fost dăruite celor 65 de beneficiari produse alimentare, îmbrăcăminte şi încălţăminte. În deschidere, a rostit o scurtă alocuţiune scriitoarea Zenovia Zamfir, au recitat poezii Paul Stănişor şi Gigi Poşircă, iar Tatiana Mărcoianu a încântat auditoriul cu melodii folclorice. (Arhid. Liviu Găman)



.jpg)
