După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Proiectul „Alege Şcoala!“, în Arhiepiscopia Alba Iuliei
Proiectul "Alege Şcoala!" al Patriarhiei Române a fost lansat în Arhiepiscopia Alba Iuliei. Sesiunea de informare a preoţilor din protopopiatele Alba Iulia şi Câmpeni a avut loc la Centrul Cultural "Sfântul Lazăr" din municipiu. La întâlnire a participat şi Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, conform TRINITAS TV. "Biserica de mâine sunt copiii de astăzi şi atunci trebuie să avem mare grijă de ei. Repet mereu un cuvânt al Înţeleptului Solomon din cartea Proverbelor: Învaţă-l pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă şi chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea". Cred că aceasta este şi intenţia acestui proiect "Alege Şcoala!", care se adresează celor vulnerabili tendinţei de a nu mai merge la şcoală, dar în cele din urmă se adresează tuturor copiilor", a spus IPS Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, conform basilica.ro. Sesiuni de informare în cadrul proiectului "Alege Şcoala!" vor avea loc, zilele următoare, şi cu preoţii din celelalte protopopiate din Arhiepiscopia Alba Iuliei. (O.R.)



.jpg)
