După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Proiectul „Credinţă şi istorie pentru toţi“ la a cincea ediţie
În perioada 3-5 octombrie la Sarmizegetusa, în Ţara Haţegului, s-a desfăşurat cea de-a cincea ediţie a proiectului „Credinţă şi istorie pentru toţi“, derulat de Episcopia Caransebeşului prin Departamentul de Tineret.
La fel ca şi la ediţiile anterioare, proiectul - derulat sub forma unei excursii tematice de trei zile - şi-a propus să familiarizeze copiii şi tinerii cu valorile credinţei şi ale istoriei noastre strămoşeşti, beneficiind de numeroasele obiective atât în plan duhovnicesc, cât şi istoric, pe care zona le oferă. Copiii participanţi au fost pelerini şi excursionişti deopotrivă. Aceştia au avut ocazia să-şi consolideze cunoştinţele despre istoria şi formarea poporului român şi să întâlnească modele de sfinţenie, odrăslite de pământul românesc, precum părintele Arsenie Boca sau Sfântul Ioan de la Prislop.
Copiii au participat la activităţi educative şi la discuţii libere cu organizatorii. „Specificul acestei ediţii este dat de faptul că participanţii sunt cu toţii membri ai centrelor de tineret din localităţile lor, astfel încât demersurile în plan catehetic şi educativ vor avea o continuitate şi după încheierea acestui proiect“, a subliniat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul proiectului. Beneficiarii excursiei - oferită gratuit - au fost 20 de copii cu vârste între 11 şi 14 ani, membri ai centrelor de tineret din Oraviţa, Moldova Nouă, Anina, Bocşa, Reşiţa şi Mehadia, care s-au remarcat printr-o prezenţă deosebită atât la activităţile centrului, cât şi la sfintele slujbe. (Diac. Pavel Canea)



.jpg)
