Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiectul eparhial de tabere rurale „Copilărie și credință” 2022 în Episcopia Hușilor
În perioada 16 iunie - 15 iulie 2022, aproximativ 500 de copii și tineri din localitățile vasluiene Vovriești, Țibăneștii Buhlii, Alexandru Vlahuță, Bunești‑Averești, Arsura, Pâhnești și Laza s‑au bucurat de programul de tabără dedicat special pentru ei.
Derulate cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, taberele misionare rurale pentru copii și tineri „Copilărie și credință” sunt la a patra ediție în cadrul eparhiei.
Pe tot parcursul verii, Episcopia Hușilor, în parteneriat cu Asociația „JoyCamps Romania”, va fi prezentă, prin cele 12 tabere organizate, în 23 de comunități rurale, pentru un număr de aproximativ 2.320 de copii participanți.
Atelierele tematice și activitățile educative nonformale, susținute de voluntarii Asociației „JoyCamps Romania”, sunt diversificate și anul acesta și constau în: comunicare, prim ajutor, orientare și supraviețuire în natură, magic‑hands, tir cu arcul, spiritualitate, drumeție, muzică, dans, vânătoare de comori, foc de tabără, și multe alte programe-surpriză.
În perioada 16‑19 iulie s‑a desfășurat tabăra în comuna Vetrișoaia, având un număr de 135 de copii și tineri participanți, cu 10 voluntari animatori socio‑educativi.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, am încheiat 5 tabere misionare în eparhia noastră, în prima lună a proiectului din vara aceasta. În toate comunitățile am fost primiți foarte bine, implicându‑se alături de noi primăriile și domnii primari, școlile și cadrele didactice, preoții și credincioșii care ne‑au ajutat să implementăm tabăra și la ei în localitate. Țin să le mulțumesc mult, cu recunoștință, pentru tot efortul depus în cele 4 sau 5 zile, cât am stat în fiecare tabără.
Taberele încheiate până acum au avut următorul număr de beneficiari: Vovriești - 78 de participanți, Alexandru Vlahuță - 120 de participanți, Bunești‑Averești - 110 participanți, Arsura‑Pâhnești - 70 de participanți, Laza - 122 de participanți.
Zilele acestea ne aflăm în comuna Vetrișoaia, unde ne simțim extraordinar, alături de cei peste 130 de copii participanți la tabăra «Copilărie și credință». Încercăm să cultivăm valorile morale și spirituale sănătoase, să ne jucăm, să aducem în sufletul fiecărui copil sentimentul autentic de tabără. Mulțumiri alese transmit pe această cale preoților Sergiu Tabeică și Vasile Mandrea, domnului primar Corneliu Stângă, cadrelor didactice și tuturor oamenilor de bine, care colaborează frumos cu noi pe tot parcursul programului zilnic de tabără.
Vom merge vara aceasta și în alte 6 comunități, până pe data de 3 septembrie, când încheiem ediția anului 2022 a proiectului «Copilărie și credință»”, a menționat Marian Dumitru Rugină, consilier eparhial al Sectorului activități cu tineretul și președintele Asociației „JoyCamps Romania”.