Promovarea picturii pe sticlă în Banat

În 16 martie 2011, a avut loc vernisajul "Arta icoanei pe sticlă - tradiţii bănăţene". Organizatori au fost Direcţia de Cultură Caraş-Severin, prin consilier principal Petrişor Olariu, şi Biroul de cateheză al Episcopiei Caransebeşului, prin pr. inspector dr. Nichifor Tănase.

Printre participanţi s-au numărat protopop Nicolae Mirişan, pictor iconar Tomi Radcu, etnograf Mircea Taban, pr. Nicolae Haţiegan, pr. Ovidiu Urzicaru şi copiii, ucenici iconari, elevii şcolilor catehetice de la Catedrala "Schimbarea la Faţă" Govândari, Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" Reşiţa Montană şi Biserica "Învierea Domnului" Ramna.

Manifestarea reprezintă o încercare de promovare a artei tradiţionale a picturii pe sticlă în regiunea Banatului. Aflat la a doua ediţie, acest eveniment de sorginte catehetică face deja parte dintr-o continuitate istorică şi de reactivare a interesului faţă de fenomenul cultural-tradiţional reprezentat de arta icoanelor pe sticlă.

În deschidere, părintele protopop de Reşiţa, Nicolae Cătălin Mirişan, a vorbit despre raportarea vernisajului la Duminica Ortodoxiei, subliniind teologic aspectele principale ale disputei iconoclaste şi argumentând patristic cinstirea sfintelor icoane. Cuvântul a fost luat apoi de dr. etnogaf Mircea Taban de la Muzeul Banatului Montan, Reşiţa, care a remarcat faptul că icoanele pe sticlă bănăţene completează imaginea acestui important gen al creaţiei populare româneşti. Dacă icoanelor pe sticlă ardeleneşti, precum şi celor de sorginte catolică, li s-a acordat o importanţă deosebită în cercetările de specialitate, icoanele bănăţene "au rămas cvasinecunoscute". În privinţa reperării unui centru de creaţie există numai probabilităţi şi incertitudini. Cu toate acestea, Ion Frunzetti vorbeşte despre o şcoală de pictură populară în Srediştea-Mică, provincia Voivodina (Serbia). Acest lucru îl confirmă şi N. Săcară, care situează centrul creaţional de la Srediştea-Mică între Vârşeţ şi Biserica Alba, de unde câteva măicuţe făceau colportaj cu aceste icoane. Despre un al doilea centru la Zorlenţu Mare se pronunţă Ştefan Meteş, amintindu-l pe Gheorghe Popescu, pictor iconar pe lemn şi sticlă din secolul al XIX-lea, tatăl cunoscutului pictor bănăţean Nicolae Popescu (1836-1877), cu studii la Budapesta, Viena şi Roma. Sticla icoanelor de acest gen a reprezentat un material accesibil în comparaţie cu costurile unei icoane realizate pe lemn. Situaţia financiară precară perioadei de tranzit dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea a determinat realizarea unor lucrări pe materiale mai puţin costisitoare. Chiar în atestatele "Şcoli de zugrăvie" din Banatul secolelor XVIII-XIX, aceşti "moalări" au utilizat ca material pentru pictarea icoanelor şi sticla, fenomen atestat nu numai în Banat, ci specific şi austriecilor sau sârbilor. În sprijinul acestei idei vine susţinerea istorică a existenţei a trei ateliere de prelucrare a sticlei (aşa-numita sticlă de "glăjărie", trasă manual şi vălurită): unul la Oraviţa, altul la Calina şi cel de-al treilea la Slatina, în estul Banatului, întemeiate imediat după eliberarea regiunii de sub ocupaţia otomană în anul 1726.

Despre colaborarea cu centrele catehetice a vorbit pictorul iconar Tomi Radcu. "Propunerea care mi s-a făcut, de a lucra şi transmite meşteşugul făuririi icoanelor pe sticlă către copii, mi-a oferit satisfacţia de a-mi face mici ucenici. Nonşalanţa cu care copiii tratează temele religioase, curajul cu care abordează desenul şi coloritul sunt proprii numai acestor categorii de vârstă, adulţii nereuşind să se apropie într-atât de icoane dintr-o firească teamă şi un mare respect faţă de temele sacre. Copiii, în joaca lor, sunt ucenicii perfecţi, imaginaţia lor compensând talentul sau cunoştinţele altor artişti. Lucrările lor naive emană o căldură şi o puritate aparte", ne-a dezvăluit Tomi Radcu. (Pr. Nichifor Gheorghe

Tănase, Darius Herea)