După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Protopopiatul Beclean va fi reactivat
În cadrul lucrărilor Permanenţei Eparhiale a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, prezidate de Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a fost analizată împărţirea administrativă a parohiilor şi distribuţia protopopiatelor la nivelul arhiepiscopiei. În urma discuţiilor, s-a constatat necesară reactivarea Protopopiatului Ortodox Român Beclean, pentru care a fost aprobată constituirea unei comisii care va analiza situaţia la faţa locului şi va stabili cu exactitate redistribuirea parohiilor din protopopiatele Bistriţa şi Beclean, existente în momentul de faţă în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Protopopiatul Beclean a fost activat în anul 1997, în şedinţa Adunării Eparhiale prezidată de mitropolitul Bartolomeu Anania, dar, din anumite motive administrative, această hotărâre nu a putut fi pusă în aplicare, fapt pentru care s-a hotărât reactivarea protopopiatului de la Beclean, care a funcţionat până în anul 1961, când, în urma împărţirii teritorial-administrative a României, a fost desfiinţat. (Cosmina Nicoară)



.jpg)
