Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Protosinghelul Stelian Boaru, preot slujitor și duhovnic al Mănăstirii Văratec, a trecut la Domnul
Părintele protosinghel Stelian Boaru, slujitor și duhovnic al Mănăstirii Văratec din județul Neamț, a trecut la Domnul luni, 29 iulie, în ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Calinic, Veniamin și Mamant.
A viețuit în sihăstria ocrotită de Sfinții Iosif de la Văratec și Gheorghe Pelerinul din anul 2005 până în anul 2022, însă din cauza bolii s-a retras la Mănăstirea Râșca, mănăstirea sa de metanie, unde va fi înmormântat joi, 1 august, începând cu ora 10:00.
Mai multe detalii despre părintele Stelian ne-a transmis stavrofora Iosefina Giosan, stareţa Mănăstirii Văratec:
„A întrat în viața monahală în anul 1992, la Mănăstirea Râșca din județul Suceava, iar în anul 2005 a venit ca preot slujitor și duhovnic la Mănăstirea Văratec, având și o soră după trup viețuitoare în mănăstirea noastră. Părintele Stelian a fost un preot devotat slujbelor din cadrul mănăstirii, slujea atât în soborul de preoți, cât și individual când era de rând, cu aceeași dragoste de Dumnezeu. Se îngrijea de toți cei care veneau și cereau un cuvânt de folos – credincioși și maici din mănăstire deopotrivă – fiind un bun povățuitor. De multe ori uita de oboseală și de boală și căuta să împace și să aline sufletele împovărate de păcate și să le readucă la Hristos cu nădejdea spre mântuire și viața veșnică. Un suflet ales, calm, cu multă bunătate, răbdător, iubitor de cele sfinte și foarte milostiv. Iubea biserica și slujbele și căuta să facă ascultare până la capăt. Va rămâne veșnic în amintirea soborului de maici și surori din Mănăstirea Văratec și-l vom păstra mereu în rugăciunile noastre. De astăzi, însă, se va ruga pentru noi la Liturghia cea Cerească, unde îl așteaptă Cel pe care L-a slujit toată viața sfinției sale, ca să se alăture soborului preoțesc din ceruri! Să ne rugăm și noi pentru părintele, căci și sfinția sa mult s-a rugat pentru noi!”.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace întru ceata drepților Săi! Veșnica lui pomenire!



.jpg)
