Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
PS Gurie, în mijlocul credincioşilor din Chişcădaga
În duminica a III-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Chişcădaga, Protopopiatul Brad, unde a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. PS Gurie a săvârşit hirotonia a doi tineri teologi pentru două parohii. Părintele diacon Sebastian Vândalac a fost ridicat la treapta de preot pe seama Bisericii "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Parohia Pui, Protopopiatul Petroşani, iar Gabriel Miricescu a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia Peştişul Mare, Protopopiatul Deva. (pr. M.M.)



.jpg)
