În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
PS Visarion a vizitat bolnavii de la Spitalul din Moineşti
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Visarion, Episcopul Tulcii, şi cu acordul Înalt Preasfinţitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în perioada 24-27 iulie cinstitele moaşte ale Sf. Mc. Epictet şi Astion de la Halmyris au fost duse spre cinstire credincioşilor din oraşul Moineşti, jud. Bacău. Sfintele moaşte au sosit la Moineşti sâmbătă, 24 iulie, şi au fost depuse în Biserica "Sf. Mc. Pantelimon" din incinta Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti. Marţi, 27 iulie, de sărbătoarea hramului acestui sfânt lăcaş, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească. Credincioşii din Moineşti au avut posibilitatea de a se ruga la moaştele celor doi sfinţi martiri ce au pătimit la Halmyris în anul 290, cinstiţi în rândul sfinţilor doctori fără de arginţi. După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa a vizitat şi bolnavii din Secţia Terapie intensivă a Spitalului Municipal Moineşti.