În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Punerea pietrei de temelie a bisericii închinate Sfântului Ștefan cel Mare din Montreuil
Parohia ortodoxă română cu hramul „Înălțarea Domnului, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Montreuil (Île de France), păstorită de părintele Valeriu Jornea, a achiziționat de curând un teren de 1.056 mp pentru construirea unei biserici și a unui centru cultural-misionar sub ocrotirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Slujba punerii pietrei de temelie și Sfânta Liturghie au fost săvârșite în 30 iunie, Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români, de către Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din diferite eparhii ortodoxe din Franța.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale - primarul localității Montreuil, dl Patrice Bessac, precum și ai ambasadelor României și Republicii Moldova la Paris.
„Construcția din piatră ce se va săvârși nu este altceva decât un veșmânt care să îmbrace Biserica Vie, care sunteți dumneavoastră, credincioșii, având credința moștenită de la Sfinții Apostoli, care au primit dreapta credință de la Însuși Mântuitorul Iisus Hristos”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif în omilia sa.



.jpg)
