În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Resfinţire a bisericii „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ - Moara de Vânt
Duminică, 7 octombrie 2007, Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Moara de Vânt din Iaşi. Aşezată pe una dintre cele mai înalte coline ale Iaşului, în partea de nord-est, această biserică a fost construită, după cum aflăm din pomelnicul parohiei, între anii 1803-1830, fiind ctitorită de Mihail Sturza, Cantacuzino-Paşcanu, Constantin Ipsilante, Alexandru Moruzi, cu familiile lor, şi, nu în ultimul rând, de mitropolitul Veniamin Costachi. Din anul 2000, prin grija pr. paroh Vilie Doroşincă, biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a intrat într-un amplu proces de renovare interioară şi exterioară, lucrările fiind finalizate anul acesta. Programul acestui eveniment este următorul: 07:30 - sfinţirea apei şi Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel; 8:00 - slujba Utreniei; 09:00-12:30 - Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire.



.jpg)
