Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Resfinţire de biserică la Gârbovana
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, a oficiat ieri, 26 iulie, la ora 9:00, slujba de resfinţire a Bisericii „Sfinţii Voievozi“ din satul Gârbovana, comuna Ştefan cel Mare, Protopopiatul Oneşti. Lăcaşul de cult, construit în anul 1817, a fost ctitorit de boierul Nicu Cerchez şi soţia sa, Maria, şi este situat la 3 kilometri de Borzeşti, satul natal al marelui voievod moldav. Ca urmare a vechimii sale şi intemperiilor, biserica s-a deteriorat, astfel încât, în ultimii ani, a avut nevoie de numeroase reparaţii interioare şi exterioare, realizate de preotul paroh Ioan Bucă, cu sprijinul credincioşilor şi al Primăriei comunei Ştefan cel Mare. După slujba de resfinţire, conform tradiţiei, cei prezenţi la eveniment, atât bărbaţi, cât şi femei, au putut intra pentru a se închina în sfântul altar.



.jpg)
