Restabilirea vieții monahale la mănăstirile Ițcani și Bălinești și înființarea schitului Arbore

În ședința Permanenței Consiliului Eparhial de joi, 21 octombrie, a fost decisă restabilirea vieții monahale la mănăstirile Ițcani și Bălinești și înființarea schitului Arbore. După mai bine de 300 de ani, puțini suceveni știu că bisericile Adormirea Maicii Domnului din Ițcani și Sfântul Nicolae de la Bălinești au fost mănăstiri. Însă istoria ne arată că în Ițcanii Sucevei a fost una dintre cele mai vechi mănăstiri ale Moldovei, atestată în 1395; iar în ctitoria marelui logofăt Ioan Tăutu al Sfântului Ștefan cel Mare, episcopul Calistru al Rădăuților, un restaurator al ctitoriilor ștefaniene, a așezat la începutul veacului al XVIII-lea viață monahală.

Cărțile vieții monahale pe ale căror file s-a uscat cerneala vieții duhovnicești se vor redeschide și, din biblioteca cercetătorilor istoriei, ele vor fi aduse în mijlocul poporului și al vieții bisericești contemporane. Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ițcani va redeveni mănăstire de maici, așa cum a fost din veacul al XIV-lea până în veacul al XVIII-lea, iar Bălinești va fi reînființat ca schit de maici, precum a fost în veacurile XVIII–XIX, și va fi pus sub ascultarea și îngrijirea Mănăstirii Dragomirna.

Alături de cele două așezăminte monahale, Permanența Consiliului Eparhial a aprobat și stabilirea vieții monahale la bătrâna și încununata de istorie biserică Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Arbore. Ctitorită în 1502 pe locul unui vechi schit de către pârcălabul Sucevei Luca Arbore, unul dintre cei mai apropiați și mai vrednici boieri ai Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, biserica Arbore va deveni de acum înainte schit de călugări. Schitul Arbore va fi pus sub ascultarea și îngrijirea Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Cele trei decizii se înscriu în programul de restabilire a vieții monahale în vechile așezăminte bucovinene închise, anunțat de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic la venirea sa în scaunul arhiepiscopal. În majoritatea cazurilor, viața monahală a fost întreruptă în împrejurările anexării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic. Atunci au rămas în Bucovina mai puțin de 10% din monahii și monahiile care viețuiau aici. Până în prezent au fost redeschise mănăstirile Solca, Pătrăuți și Ilișești.

Iată crâmpeie din istoria celor trei locașuri sfinte, cu nădejdea că aflarea lor va fi un imbold de asumare a chemării lui Dumnezeu pentru viețuitorii lor, pentru noii ajutători și ctitori care vor sprijini lucrările ce se vor face, dar și pentru credincioșii care le vor călca pragul în noul – dar vechiul – chip.

Datele au fost sintetizate în cadrul Sectorului Exarhat, pe baza bibliografiei existente, și au însoțit propunerile privind cele trei așezăminte.

Scurt istoric al Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” Ițcani

Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Ițcani, Suceava – numită în vechime Mănăstirea lui Iațco – este menționată pentru prima dată în anul 1395, ea fiind ctitoria boierului Iațco.

 În mai 1395, boierul Iațco închina această ctitorie a sa, de lemn, împreună cu mănăstirea Sfântul Dumitru din Suceava, patriarhului Constantinopolului, Antonie al IV-lea, probabil în contextul în care Ștefan I Mușat încerca să obțină recunoașterea autonomiei Mitropoliei Moldovei.

În 23 februarie 1453, Mănăstirea Ițcani a primit de la domnitorul Alexăndrel Vodă  dreptul de a întemeia un sat în hotarele sale, prilej cu care este menționat numele stareței, Fevronia, și hramul, Adormirea Maicii Domnului. Ulterior, acest drept a fost confirmat și de către domnitorul Ștefan cel Mare, de Ieremia Movilă în 1597, de Radu Mihnea în 1616.

Alte danii, privilegii și întăriri către mănăstire au fost făcute de către Doamna Elisabeta Movilă, soția lui Ieremia Movilă, în 1597, Simeon Movilă, Constantin Movilă, în 1610, Ștefan Tomșa al II-lea, în 1612, Gașpar Graziani, Alexandru Coconul, Moise Movilă, în 1630, Alexandru Iliaș în 1632, Miron Barnovschi, în 1627, Vasile Lupu, Istrate Dabija.

În anul 1639, în vremea domniei lui Vasile Lupu, călugărița Nazaria și fiica ei, Anghelina, au construit o biserică nouă. În pronaosul bisericii se află nouă lespezi funerare, datate între 1510 și 1590, păstrate din vechea biserică.

În secolul al XVIII-lea, mănăstirea primește danii și întăriri de la Maria Humă, în 1732, Grigore al II-lea Ghica,  în 1733, Matei Ghica, în 1755, în documentul acestuia fiind menționat și numele stareței, Ieroftea.

În 1775, Bucovina a fost anexată de către Imperiul Habsburgic. În Recensământul realizat de generalul Spleny în anul 1776, în mănăstire viețuiau 5 monahii.

În 1776, mănăstirea a fost desființată, iar biserica a fost transformată în biserică parohială.

Fiind afectată de cutremure și incendii, biserica a fost închisă în perioada 1937–1950. Diferite lucrări de restaurare au fost efectuate în perioadele 1988–1989 și 1991–1996. În 2003 a fost realizată noua pictură interioară și a fost renovată  clopotnița de tip zvoniță.

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ițcani a fost inclusă în Lista monumentelor istorice din județul Suceava, elaborată în anul 2004, având codul de clasificare cod LMI SV-II-m-A-05473.

Scurt istoric al Schitului Bălinești

Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălinești a fost ctitorită de marele logofăt Ioan Tăutu în anii 1494-1499 în satul Bălinești, astăzi în comuna Grămești, județul Suceava.

Ioan Tăutu a fost unul dintre cei mai importanți boieri ai Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, ocupând importanta funcție de mare logofăt din 1475 până la trecerea domnului  la cele veșnice, în 1504, și în continuare, în timpul domniei lui Bogdan al III-lea, până la trecerea sa la cele veșnice, în 1511.

Pisania bisericii, aflată pe zidul sudic, menționează: „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, pan Ion Tăutul logofăt a început a zidi acest hram întru numele celui între sfinți părintelui nostru arhierarhul și făcătorul de minuni Nicolae, în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Io Ștefan Voievod; și s-a săvârșit în anul 7007 (1499), luna decembrie 6”. După sfințire a fost adăugat turnul clopotniță lipit de biserică, iar în anii următori s-a realizat pictura bisericii.

În naos se află tabloul votiv în care apar marele logofăt Ioan Tăutu, soția Margareta și copiii Anastasia (viitoarea soție a logofătului Teodor Bubuiog, ctitorul Mănăstirii Humor), Ioan și Pătrașcu. În pronaos se află nouă morminte, ale marelui logofăt și ale unor membrii ai familiei sale.

Biserica a suferit în decursul timpului mai multe profanări. Turcii i-au dat foc în incursiunile lor, producând degradări ale picturii și ale zidurilor. Biserica a fost multă vreme neacoperită.

Un moment important în istoria ei a fost repararea ei în 1721 de către episcopul Calistru de Rădăuți împreună cu starostele Dimitrie Macri de Cernăuți. Cei doi, aceeași care refăcuseră Mănăstirea Pătrăuți și restabiliseră în acea ctitorie ștefaniană viața monahală, au refăcut acoperișul, ușa și mobilierul și au construit o scară de acces la clopotniță. Episcopul Calistru a transformat biserica în mănăstire de maici.

O altă serie de reparații a fost făcută în 1763. În 1792, Ieremia Jigniceanu a donat actuala catapeteasmă.

La începutul secolului al XIX-lea, obștea de aici a fost pusă sub ascultarea Mănăstirii Văratic. În anul 1864, odată cu secularizarea averilor mănăstirești, moșia Bălinești a fost împărțită, iar mănăstirea s-a desființat.

Începând din anul 1899, biserica a fost luată în grijă, spre păstrare și conservare, de Departamentul pentru Monumente Istorice. În 1910 de arhitectul Nicolae Ghika-Budești și istoricul Alexandru Lapedatu de la Comisiunea Monumentelor Istorice au studiat biserica și au publicat în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice” descrieri detaliate ale bisericii, cu fotografii.

În 1925, au avut loc alte lucrări de întreținere.

În anul 2002, în urma propunerii Universității Keiō din Tokio, biserica a fost inclusă de Ministerul Culturii și Cultelor într-un program de restaurare a picturii interioare și exterioare. Proiectul a fost finanțat la început de Japonia, apoi de Ministerul Culturii.

Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălinești a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare SV-II-m-A-05493.

Scurt istoric al bisericii „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” Arbore

Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Arbore a fost construită în anul 1502 de către hatmanul Luca Arbore, pe locul unui vechi schit, conform tradiției păstrată în zonă.

Luca Arbore a fost unul dintre cei mai de seamă boieri din vremea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și a voievozilor Bogdan al III-lea și Ștefăniță Vodă. El a fost fiul boierului Arbore, pârcălab de Neamț. Din 1486 până în 1523 a îndeplinit funcția de pârcălab al Sucevei, cetatea de scaun a Moldovei. În această calitate, el a răspuns de apărarea cetății în timpul invaziei armatei polone conduse de regele Ioan Albert în 1497.

În 1502, Luca Arbore a cumpărat satul Solca de Jos, actualul Arbore, și a început să își clădească o curte boierească aici. În apropierea curții, pe locul unde în vechime tradiția spune că a existat un schit, Luca Arbore a făcut o biserică cu funcția de paraclis al curții boierești și de necropolă pentru familia sa.

Lucrările de construcție a bisericii s-au desfășurat între 2 aprilie și 29 august 1502, după cum menționează pisania de deasupra intrării în biserică: „Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, în zilele binecinstitorului și iubitorului de Hristos Domn Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, pan Luca Arbure, pârcălabul Sucevei, fiul bătrânului Arbure, pârcălabul Neamțului, a binevoit cu bunăvoința sa și cu inimă curată și luminată și cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul domnului său, a început a zidi acest hram întru numele Tăierii capului cinstitului și slăvitului prooroc înaintemergător Ioan Botezătorul. Și s-a început în anul 7010, luna aprilie 2 și s-a sfârșit în același an, luna august 29”. Ctitorul a înzestrat-o apoi și cu pictură.

Luca Arbore a fost decapitat în 1523 de către Ștefăniță Vodă, în urma acuzației, nedovedite, de trădare, la fel și doi fii ai săi, Toader și Nichita.

Pictura interioară inițială a fost parțial afectată în timpul campaniei sultanului Soliman Magnificul din 1538, dar, în 1541, Ana, fiica lui Luca Arbore, s-a îngrijit ca aceasta să fie refăcută de către un pictor pe nume Dragosin, fiul lui Coman din Iași. Cu acest prilej, pictura exterioară a fost realizată sau restaurată.

În secolele XVII-XVIII biserica a stat fără acoperiș, fapt ce a dus la deteriorarea majoră a picturii exterioare. În prezent, ea se păstrează pe fațadele de sud și de vest ale bisericii și parțial pe absida Altarului, pe fațada de nord deteriorându-se iremediabil.

În 1867, la intrarea în curtea bisericii a fost ridicat o clopotniță-turn.

În interiorul bisericii se află mormântul lui Luca Arbore, în calitate de ctitor, în dreapta ușii de intrare, sub un baldachin de piatră în stil gotic, care are inscripția: „Acest chivot și l-a făcut pan Luca Arbure, pârcălab de Suceava, fiul lui Arbure cel bătrân, pârcălab de Neamț, în anul 7011 (1503) aprilie 29.” Alături de el se află mormântul soției Iuliana și al unuia dintre copii, decedat în copilărie. Alte morminte nu au inscripții prin care să poată fi identificate.

În interior se află două tablouri votive. În cel din pronaos, din interiorul baldachinului, Luca Arbore apare alături de soție și de doi fii, iar în cel din naos apare alături de soție și cinci copii, acesta fiind pictat mai târziu decât primul.

În secolul al XX-lea s-au efectuat lucrări de restaurare în perioadele 1909-1914, 1936-1937, 1955-1956 și 1965-1970.

Ansamblul bisericii Arbore a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare SV-II-a-A-05487 și fiind format din două obiective: Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan”, cod SV-II-m-A-05487.01, și Turnul clopotniță, cod SV-II-m-A-05487.02.

În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica Arbore pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.

Menționăm că în prezent comuna Arbore are circa 6.719 locuitori (recensământ din 2011) și în ea mai există două biserici ortodoxe: Sfânta Treime (1912) și „Sfântul Gheorghe” (2010).