În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Reţelele electrice aeriene din Iaşi vor fi modernizate
E.ON Moldova Distribuţie intenţionează să modernizeze reţelele electrice aeriene cu tensiunea de 110 kV din municipiul Iaşi, informează un comunicat de presă remis de conducerea societăţii. Potrivit comunicatului, în perioada 30 august - 3 septembrie, va fi montat un cablu de fibră optică pentru implementarea sistemului SCADA, care permite, prin echipamentele şi funcţiile sale, o creştere majoră a siguranţei şi a continuităţii în alimentarea consumatorilor.
„Pentru montarea cablului optic este necesară scoaterea de sub tensiune a porţiunilor de reţea la care se lucrează. Trei staţii de transformare din Iaşi vor fi deconectate de la liniile aeriene de 110 kV şi alimentarea va fi preluată pe căi de rezervă, iar, după terminarea lucrărilor, se va reveni la schema de alimentare normală“, se precizează în comunicat. În timpul lucrărilor de modernizare, locatarii din zonele Alexandru, Podu Roş, Nicolina-Gară, Galata, Ţigarete, Bularga, Hala Centrală, Centrul Civic, Universitatea „Petru Andrei“ şi T. Vladimirescu vor resimţi, în perioada 30 august - 3 septembrie, scurte întreruperi, de ordinul minutelor, în alimentarea cu energie electrică. Pentru ca disconfortul generat de aceste scurte perioade de întrerupere să fie minim, manevrele de comutare a alimentării se vor desfăşura pe timpul nopţii, au precizat reprezentanţii societăţii.