În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
România nu este pregătită să accepte amânarea aderării
România nu este pregătită să accepte o amânare a datei de aderare la spaţiul Schengen, a declarat preşedintele Traian Băsescu, într-un interviu acordat publicaţiei britanice "Financial Times".
Întrebat în legătură cu perspectivele aderării ţării noastre la spaţiul Schengen, preconizată pentru primăvara anului viitor, Traian Băsescu a declarat că este convins că ultima misiune de verificare va avea un rezultat pozitiv. "Dacă unele ţări au dubii, le invităm politicos - deoarece România va furniza 2.070 de kilometri de graniţă UE - (...) să fie împreună cu noi la graniţă şi să supravegheze procesul. Dar nu să blocheze accesul României în zona Schengen", a declarat preşedintele român, potrivit interviului publicat de "Financial Times" în ediţia electronică. "România nu a intrat în UE numai cu medici sau informaticieni" Întrebat care este atitudinea sa faţă de problema romilor şi măsurile de expulzare luate de Franţa în acest an, Traian Băsescu a declarat că România îşi "asumă în totalitate responsabilitatea pentru cetăţenii săi". "În acelaşi timp, considerăm că România a intrat în UE nu numai cu medicii săi, care sunt foarte apreciaţi în Franţa, Italia, Germania sau Marea Britanie. Nu numai cu specialiştii în IT, care pleacă din România, alături de medici. Am intrat şi cu minoritatea romă. Şi am fi bucuroşi dacă de fiecare dată când preşedintele (francez, Nicolas) Sarkozy trimite înapoi un rom, să trimită şi un medic sau un specialist în IT. Dar acest lucru nu se întâmplă şi mi-ar plăcea să cooperăm cu Franţa în găsirea unei soluţii", a afirmat Traian Băsescu. Totodată, şeful statului a declarat că nu va promulga legea privind revenirea la denumirea de "ţigan" în loc de "rom", în instituţiile din România, spunând că "politicienii ar trebui să se concentreze pe crearea unor oportunităţi educaţionale mai bune şi a unor modalităţi prin care să arate bogăţia moştenirii culturale a minorităţii rome". "Preşedintele Băsescu este îngrijorat că problema romilor ar putea fi folosită în mod nedrept ca pretext pentru amânarea aderării României la spaţiul Schengen", consideră publicaţia britanică. Problema unificării cu R. Moldova nu este foarte activă Referindu-se la posibila unire a României cu R. Moldova, Traian Băsescu a afirmat că "politicienii nu pot face acest lucru". "Obiectivul nostru politic este să sprijinim R. Moldova să devină o ţară UE. Dacă este să se întâmple ceva mai mult (o eventuală unire - n.r.), acest lucru nu poate fi decis de politicieni, ci va fi decis de popor", a spus şeful statului. Întrebat dacă moldovenii se consideră români, Traian Băsescu a declarat că "în R. Moldova spiritul de unificare nu este foarte activ". "Nici aici, în România, spiritul de unificare nu este extrem de activ", a adăugat el. În privinţa relaţiei cu Rusia, preşedintele român a evocat o "lipsă de încredere între Bucureşti şi Moscova", adăugând că "va fi nevoie probabil de o lungă perioadă de timp pentru ca (cele două ţări - n.r.) să înceapă să aibă încredere una în cealaltă".