Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Rugăciuni pentru nevoile familiei creştine
În fiecare miercuri, de la ora 17:00, în biserica Parohiei Sfântul Nicolae-Brânduşa din Craiova, se oficiază rugăciuni pentru nevoile familiei creştine. Potrivit preotului paroh Gabriel Sorescu, după săvârşirea Slujbei Acatist, închinat unui sfânt ocrotitor al familiei, se citesc diferite rugăciuni pentru căsătoria tinerilor, bunul mers în familie, dobândire de prunci şi lăsare în voia lui Dumnezeu. De asemenea, la solicitarea credincioşilor, tot miercuri, de la ora 9:00, se va oficia o rânduială de rugăciuni pentru sănătate şi câştigarea milei lui Dumnezeu. Rânduiala va cuprinde citirea paraclisului Maicii Domnului, sfinţirea apei şi citirea de rugăciuni speciale pentru sănătate şi dobândirea milei lui Dumnezeu. (Gh. Cioiu)



.jpg)
